Jurnalism printre dărâmături: Viața unui reporter în Gaza

• Colaboratorul OCCRP Mohamed Abu Shahma își face meseria de jurnalist între înmormântări, în timp ce se ferește de gloanțe și bombe, caută hrană și își mută familia de-a lungul Fâșiei Gaza în căutare de adăpost.
• În octombrie 2024 Mohamed ne-a povestit în ce condiții își desfășoară activitatea de reporter pe timp de război. După un an de atunci OCCRP publică o poveste care surprinde modul în care acesta își riscă în continuare viața pentru a relata despre efectele războiului în Gaza, acolo unde jurnaliștii au ajuns să fie vânați de armata israeliană.

Din octombrie 2023, Mohamed Abu Shahma și-a pierdut casa și 24 de rude. Printre ele se numără un frate, o soră și o mătușă.

„După ce le-am îngropat trupurile, m-am întors direct la căutarea de hrană și apă”, a povestit el.

Două dintre fiicele lui au fost rănite când dărâmăturile locuinței lor improvizate s-au prăbușit peste ele. Cea mai mică, Massa, în vârstă de doi ani, a fost lovită pe față de resturi de la o clădire care a explodat. Va avea nevoie de o intervenție chirurgicală estetică. Asta numai dacă va reuși vreodată să iasă din Gaza.

În ciuda tuturor acestor lucruri, Mohamed continuă să scrie și să-și facă meseria.

Jurnalist pentru platforma de știri libaneză Daraj și colaborator OCCRP, Abu Shahma relatează între înmormântări, în timp ce se ferește de gloanțe și bombe, caută hrană și își mută familia în sus și în jos de-a lungul Fâșiei Gaza. Lucrează pe un computer împrumutat, sub un cort într-o tabără de refugiați, în timp de privirea lui se ridică mecanic spre cer pentru a scana prezența dronelor sau rachetelor.

Jurnaliștii nu sunt doar observatori ai războiului din Gaza: ei sunt ținte. Aproape 200 de jurnaliști și lucrători media au fost uciși acolo din octombrie 2023, potrivit organizației pentru libertatea presei Committee to Protect Journalists. Printre ei sunt prieteni apropiați, oameni cu care Abu Shahma vorbise chiar cu câteva momente înainte să fie loviți și uciși.

După ce Israelul a ordonat evacuări în orașul Khan Younis, în sudul Gazei, în decembrie 2023, mama, soția și cei cinci copii ai lui Abu Shahma — Sarah, 12 ani; Lana, 11 ani; Suleiman, 8 ani; Sora, 7 ani; și Massa, 2 ani — au fugit din casa lor cu câteva lucruri înghesuite într-un autoturism Fiat Panda ponosit.

„Va fi doar pentru câteva zile”, și-a spus el. S-a înșelat.

„Trei luni mai târziu, bombardamentele unui avion de luptă israelian mi-au distrus casa din Khan Younis, inclusiv echipamentele pe care le foloseam pentru a relata de la fața locului, fișierele de lucru, bunurile familiei mele și toate amintirile noastre”, își amintește Mohamed

De atunci, a spus că a trăit „printre ruine și în corturi fragile, uneori lângă spitale, alteori pe terenuri agricole abandonate. În mod repetat, încercând să-i țin în siguranță, mi-am târât familia între zonele de evacuare desemnate de Israel. Dar nicăieri nu era cu adevărat sigur.”

Și totuși, nu a încetat niciodată să scrie.

La Rafah, un alt oraș din sud unde au căutat inițial refugiu, sute de mii de oameni s-au înghesuit în aceeași zonă mică. Nopțile erau petrecute pe pământ, bântuite de lătratul câinilor, bombardamente și plânsetele copiilor înspăimântați. Fiecare dimineață începea cu așteptarea la coadă în fața cisternei cu apă.

„Cu puțin noroc, plecam cu un recipient de 20 de litri, abia suficient pentru băut și gătit. Găsirea hranei era și ea o sarcină copleșitoare”, a spus el.

Piețele ofereau puțin, în afară de conserve scumpe de fasole și năut. Carnea, ouăle și fructele dispăruseră. Când fetița lui de doi ani, Massa, i-a cerut mere, nu i-a putut oferi decât promisiuni și că va face tot ce-i stă în putere să-i aducă.

Și asta era înainte ca foametea să se agraveze. În august, ONU a declarat oficial stare de foamete în Gaza. Presiunea asupra familiei lui Abu Shahma din ultimele săptămâni a fost necontenită. Soția lui, cândva cel mai puternic sprijin, îl roagă acum să renunțe la meseria de jurnalist și reporter. „În fiecare zi moare un jurnalist în Gaza”, i-a spus ea. „Simt că ai fost cruțat, că ți s-a dat o a doua șansă. Nu vreau ca ai noștri copii să crească fără tată.”

Abu Shahma a refuzat pentru că pentru el „a renunța la jurnalism ar însemna să îmi abandonez poporul, iar poveștile lor s-ar pierde”, a spus el.

Centrul Palestinian pentru Dezvoltare și Libertăți Media, un ONG cu sediul la Ramallah, a descris uciderea jurnaliștilor drept „o încălcare flagrantă a dreptului umanitar internațional și a tuturor convențiilor internaționale care le garantează protecția în timpul conflictelor armate”. Este un efort, a spus organizația, de a reduce la tăcere adevărul.

Pentru Abu Shahma, munca este în același timp o vocație și o condamnare. În fiecare dimineață, jurnalistul de 37 de ani își îmbracă vesta jerpelită pe care scrie PRESS și lasă un bilet familiei, spunându-le unde merge, pentru ca aceștia să știe unde să-i caute trupul dacă nu se mai întoarce.

Cât timp a stat la Rafah, parcurgea kilometri zilnic până la un birou improvizat de lângă un spital, unde electricitatea și internetul abia pâlpâiau. Ajungea acolo în zilele bune cu ajutorul unei mașini sau a unei căruțe trase de animale.

Articolele lui documentau foametea, prăbușirea sistemului sanitar, explozia prețurilor alimentelor și viețile obișnuite distruse de război. „De fiecare dată când alerg spre locul unei explozii„mă întreb dacă mă voi mai întoarce.”

Anul trecut, Abu Shahma, care a colaborat cu OCCRP la două materiale despre Gaza, a câștigat Premiul Studențesc al concursului Samir Kassir pentru articolul său despre cum intermediarii comercianți au crescut enorm prețurile alimentelor.

Hazem Al-Amin, partener fondator și editor la Daraj, care a lucrat cu Abu Shahma la mai multe articole, a spus că jurnalistul este remarcabil prin capacitatea sa de a persevera în fața unor suferințe personale uriașe.

„Deși a suferit profund din cauza strămutărilor repetate, a stresului provocat de rănile fiicelor sale și a altor încercări, Mohamed reușește să relateze de la fața locului povești obiective și solide”, a spus el.

„Considerăm relația noastră cu el drept unul dintre factorii de succes ai reportajelor noastre despre Gaza”, a adăugat Al-Amin.

După ce bombardamentele israeliene asupra Rafahului s-au intensificat în aprilie 2024, familia lui Abu Shahma a fost nevoită să se mute din nou. Mai întâi la Al Mawasi, în vestul Khan Younis, apoi înapoi la Khan Younis după retragerea armatei israeliene. A încercat să reconstruiască casa.

„Am folosit resturi de materiale din dărâmături ca să ne construiesc o cameră. A fost cea mai proastă decizie pe care am luat-o vreodată”, a spus el, după ce două dintre fiicele sale au fost rănite când improvizația s-a prăbușit peste ele.

Massa a avut nevoie de 20 de copci pe față; sora ei, Suwar, a suferit o hemoragie la nivelul splinei. Familia a fugit din nou.

„În martie 2025 am închiriat o casă mică, la sud-est de Khan Younis. Dar la mai puțin de o lună după ce ne-am mutat, atacurile israeliene ne-au forțat din nou să evacuăm zona”, povestește el.

Acum locuiesc toți într-un cort, de data aceasta într-o tabără de refugiați din Al Mawasi.

În aceste condiții Mohamed își face meseria de reporter și scrie despre prăbușirea sistemului de sănătate din Gaza, distrugerea rețelelor de apă și electricitate, răspândirea bolilor și a foametei.

„De-a lungul ultimului an și jumătate, am încercat să documentez cele mai importante efecte ale războiului asupra poporului meu. Am încercat să dau o voce numeroaselor victime ale războiului, prizonierilor folosiți ca scuturi umane, medicilor uciși din cauza meseriei lor, bebelușilor care au murit în pântecele mamelor, dispăruților ale căror trupuri nu au fost niciodată găsite, îngropați în ruinele unor orașe care altădată fremătau de viață”.

Mohamed Abu Shahma continuă să scrie și să fie un jurnalist din Gaza.

Selma Mhaoud (OCCRP)