PERIMETRUL SOVIETIC

De zeci de ani, Kremlinul ocupă mai multe clădiri în centrul Bucureștiului, deși dreptul de proprietate nu e recunoscut de statul român. 

Miza diplomatică. După destrămarea imperiului sovietic, Rusia urma să împartă proprietățile din străinătate ale fostei URSS și cu alte state, inclusiv cu Ucraina, dar nu a mai făcut acest lucru. În schimb, Ucraina a cerut deja diplomaților săi să inventarieze bunurile din mai multe state europene ca să rezolve problema patrimoniului sovietic.

Istoria proprietăților e mai complicată la București.

O casă a fost preluată în condiții misterioase de URSS de la fiica primului șef al serviciului de informații militare din România. Dosarul cu transferul proprietății nu există însă în arhive. Clădirea învecinată a fost confiscată de regimul comunist și a ajuns în patrimoniul URSS, la schimb cu o altă proprietate. A fost revendicată apoi de moștenitorii celor deposedați forțat.

Miza financiară. În acest an, statul român le-a oferit moștenitorilor compensații financiare în valoare de 3,5 milioane de lei. Suma a fost contestată recent în instanță ca fiind prea mică. O altă clădire istorică a fost închiriată timp de peste un deceniu de Kremlin către mai multe companii, iar sumele din contracte sunt de ordinul milioanelor de euro. Schema chiriilor l-a avut în prim-plan pe un fost ofițer GRU, serviciul rus de spionaj militar.

Clădirea ambasadei (dreapta) și una dintre casele obținute de URSS (stânga), după ce regimul comunist a ajuns la putere în România. Foto: Mihai Pogan

„NU AU TITLU PE IMOBILE”

Privite din stradă, curțile din zona Kiseleff sunt ca o fereastră spre trecut. Au numere separate, dar sunt folosite de mai multe decenii doar de ambasada rusă și de corpul său diplomatic. Sunt mai multe case în același perimetru, fiecare cu povestea ei.

Formează un patrulater, cu laturile pe Șoseaua Kiseleff, str. Tuberozelor, str. Arhitect Ion Mincu și str. Gheorghe Brătianu. Clădirile au rămas o miză constantă pentru Kremlin în ultimele decenii. 

În centrul interesului imobiliar a fost constant chiar clădirea ambasadei.

Cristian Diaconescu, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, pe 1 septembrie 2009. (Bogdan Stamatin/ Mediafax Foto)

Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, își amintește că diplomații ruși ridicau problema acestor clădiri la fiecare întâlnire oficială:

„Nu a existat dialog bilateral (cel puțin pe care l-am avut și eu cu Lavrov – ca ministru de Externe), în care ei să nu ridice acest subiect. (…) URSS, practic, nu și-a transmis succesiunea către Federația Rusă. De regulă, se întâmplă la ONU acest lucru. Ei au fost recunoscuți, ca și astăzi, ca fiind succesori de facto ai URSS. Deci nu au un titlu, practic, în ceea ce privește imobilele respective”. 

Kremlinul a intrat astfel în posesia a opt clădiri din centrul Bucureștiului pe baza unui decret din 1993, emis de către Boris Elțîn, președintele Federației Ruse la acel moment, dar actul nu era suficient pentru ca statul român să le recunoască dreptul exclusiv asupra proprietăților. 

Conform cutumelor internaționale, aceste proprietăți ar fi trebuit împărțite între fostele state sovietice, pe baza unor acorduri bilaterale. Un astfel de acord a fost semnat cu Ucraina, în 1994, dar el n-a mai fost ratificat de Parlamentul de la Kiev. 

Casa din strada Paris. Este una dintre primele proprietăți intabulate de Federația Rusă la București. Foto: Mihai Pogan.

La negocierile pentru tratatul politic de bază, semnat la 4 iulie 2003, Federația Rusă a încercat să obțină din partea statului român recunoașterea proprietății asupra acestor clădiri. 

„Și acolo au ridicat subiectul, dar, neavând o bază legală, s-a înlăturat din discuție. (…) Ar fi vrut un soi de binecuvântare politică din partea noastră”, explică Cristian Diaconescu. 

Situația n-a fost rezolvată juridic nici până azi. Kremlinul a rămas în posesia imobilelor, deși statul român nu îi recunoaște dreptul de proprietate. 

Cum s-a întâmplat asta? În anul 2000, Rusia reușise deja să intabuleze trei proprietăți pe baza decretului lui Elțîn.

Apoi, pe 22 decembrie 2000, Cristian Diaconescu, proaspăt secretar de stat în MAE, trimite o adresă la Ministerul Justiției în care arată că Federația Rusă și-a arogat unilateral bunurile din România, fără să fie rezolvată problema succesiunii.  

Gheorghe Cuzuc, judecătorul de carte funciară de la acel moment, dă asigurări că nu se va mai întocmi nicio carte funciară pe numele Federației Ruse fără un act de succesiune și fără avizul MAE.

Cuzuc este astăzi avocat: „Adevărul este că intabulările acelea nu făceau decât să facă actele publice. Orice persoană interesată putea să le atace în instanță. (…) Se intabulau în cărți funciare nedefinitive, pe bază de numere cadastrale provizorii. (…) Nu dădeau drepturi. Terții puteau să le atace de la momentul la care le cunoșteau”.

Adresa lui Diaconescu a avut efect doar pe termen scurt. Rusia a continuat apoi să își înscrie dreptul de proprietate pe alte imobile. A făcut acest lucru cu ajutorul unor diplomați români.

DIPLOMAȚII-CHEIE:

Ion Diaconu. Fost ambasador al României la Moscova. A avut apoi un rol important, ca secretar general în MAE, în înscrierea dreptului de proprietate pentru clădirea ambasadei. Argumentele sale au fost folosite ulterior pentru intabularea altor clădiri pentru Federația Rusă. 

Bogdan Aurescu. Ministru de Externe. Era director general în MAE, în 2002, când a facilitat înscrierea dreptului de proprietate al Rusiei pentru una dintre clădiri. Ne-a transmis prin biroul de presă că astfel de decizii se iau în minister „la un nivel ierarhic superior”.

Mircea Geoană. Ministru de Externe în perioada în care au fost intabulate principalele proprietăți. Nu a răspuns întrebărilor noastre pe marginea acestui subiect. Este în prezent secretar general adjunct NATO.

PATRULATERUL ROȘU

Două case istorice, învecinate cu ambasada rusă, sunt și astăzi în centrul unor controverse.

Prima este vila din strada Tuberozelor nr. 4 și găzduiește secția consulară a ambasadei ruse de la București. A fost construită în perioada interbelică, la doi pași de Șoseaua Kiseleff, una dintre cele mai verzi și mai bine conservate zone din Capitală.

Vila este revendicată de ani buni de nepoții lui Nicola Prodanof, unul dintre cei mai mari industriași români din secolul trecut. Au primit recent dreptul la despăgubiri financiare, după mai multe litigii cu statul român, dar le contestă și pe acestea, acuzând că suma este cu mult sub valoarea de piață a clădirii. Decizia de compensare este de acum șapte luni și însumează 3,5 milioane de lei (710.000 euro). 

Banii trebuie împărțiți între șase moștenitori. 

„Sunt total nemulțumit (…) Eu am două evaluări, de acum zece ani. Una este de 5 milioane și alta de 5,8 milioane de euro. Și ei îmi dau acum 500.000?”, ne spune Nicolae Prodanof, unul dintre moștenitori.

Fosta vilă a familiei Prodanof. Foto: Mihai Pogan.

Vila a fost confiscată de comuniști în 1950 de la familia industriașului Nicola Prodanof, cel care deținea atunci cele mai importante fabrici de încălțăminte din țară. În 1951, guvernul comunist a făcut un schimb cu URSS. A primit o altă proprietate aflată la un kilometru distanță, cu o valoare de piață, la acel moment, de zece ori mai mică. După 1990, moștenitorii industriașului și-au cerut bunurile înapoi. 

În ultimii 20 de ani, familia Prodanof a ajuns de două ori cu procesele la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), dar n-a primit casa. 

„Suntem în situația în care statul ne-a promis despăgubiri, dar suma este o bătaie de joc. Este un alt mod de a ne trimite la plimbare: «să fiți mulțumiți că ați primit și atât!» ”, spune și Bogdan Angelescu, un alt moștenitor.

Au contestat deja în instanță și suma oferită de statul român.

A doua, vila din Tuberozelor 2, a fost cumpărată tot de familia Prodanof și folosită de Mihail Moruzov, primul șef al Serviciului Secret de Informații (SSI) al Armatei Române. 

Am căutat-o pe Aurora Moruzov, fiica și unica moștenitoare a fostului ofițer de informații, la ultima adresă la care a locuit, un apartament modest din cartierul Berceni, dar vecinii ei ne-au spus că a decedat anul trecut. 

În 2003, când casa a fost intabulată pe numele Federației Ruse, la dosar a fost depus un contract de vânzare-cumpărare din 1946. Contractul ridică mai multe semne de întrebare: este datat 1946, deși Aurora Moruzov declarase în interviurile acordate după 1989 că a semnat actele în 1951, și, în plus, nu demonstrează cum a ajuns casa în proprietatea tatălui ei.

Vila din Tuberozelor nr. 2, în care a locuit Mihail Moruzov. Foto: Mihai Pogan

Contractul menționează că ar exista un dosar din 1942 în care Clelia Prodanof, soția industriașului Nicola Prodanof, recunoaște că vila fusese cumpărată pentru Mihail Moruzov. Acel dosar cu actul de recunoaștere s-ar fi aflat în arhiva Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).  Am încercat să dăm de urma acelui dosar, dar el nu există la instanță, potrivit răspunsului primit de la ÎCCJ, care ne-a mai menționat că o parte din arhivă (1905-1952) a fost transferată la Arhivele Naționale. 

Dar nici aici dosarul nu există.

„ERAM ÎN RUSIA ATUNCI”

Ion Diaconu era secretar general al MAE când a trimis în 2002 o adresă către Judecătoria Sectorului 1 prin care solicita rectificarea cărții funciare pentru clădirea ambasadei.

„Am onoarea de a vă solicita rectificarea cărții funciare a imobilului situat în Șoseaua Kiseleff nr. 6, imobil care constituie sediul Ambasadei Federației Ruse”, scria Ion Diaconu în adresa respectivă.

Practic, rectificarea avea drept scop înlocuirea URSS cu Federația Rusă la rubrica „proprietar”. 

Motivul invocat? Federația Rusă „a preluat în proprietate bunurile fostei URSS, situate în afara granițelor acesteia” în baza decretului emis de președintele Boris Elțîn în 1993. 

Cristian Diaconescu mai menționa în adresa din 2000 că exista deja un raport interministerial din 1998 care exprima poziția țării noastre „de a nu da curs cererilor Federației Ruse de a recunoaște acest stat ca având drepturi depline asupra bunurilor deținute de fosta URSS în România”. 

MAE susține acum că raportul este „secret de serviciu” și că „se impune” menținerea clasificării lui, „prin raportare la nevoia protejării intereselor naționale de politică externă”. 

Diaconescu susține însă că documentul poate fi declasificat: „În primul rând, nu cred să fie clasificat (…), nu știu să fi intrat într-o procedură de clasificare, iar cine l-a clasificat îl poate declasifica”.

L-am sunat pe Ion Diaconu ca să-l întrebăm cum a ajuns să promoveze interesul imobiliar al rușilor:

„Chiar dacă am scris acea scrisoare, probabil că ați găsit-o în arhiva MAE, eu nu am semnat-o de capul meu atunci. Trebuie să fi fost o aprobare.”

Diaconu a fost chiar ambasadorul nostru la Moscova până să fie numit secretar general în Ministerul de Externe.

Ion Diaconu, în 2003, când era secretar general MAE. A lucrat în minister încă din 1960. A fost ambasador în Federația Rusă (1997-2001), iar apoi a deținut funcția de secretar general al MAE (2001-2004), fiind responsabil cu afacerile juridice și consulare. (Cătălina Filip/MediafaxFoto)

Reporter: În 2002, erați secretar general la MAE și ați cerut personal trecerea clădirii de pe Kiseleff nr. 6 de pe numele URSS pe numele Federației Ruse.

Ion Diaconu: Da!

Reporter: Cine v-a solicitat să faceți acest demers?

Ion Diaconu: Nu-mi amintesc, probabil că Ambasada Federației Ruse. A fost o întreagă poveste cu clădirile Uniunii Sovietice la noi. Noi am cerut să le treacă pe numele Federației Ruse pentru că URSS nu mai exista și trebuia să intre și ei în legalitate. Și ca proprietari și din toate punctele de vedere.

Reporter: Cineva ar putea să vă acuze că ați făcut chestia asta (ați cerut intabularea – n.r.) cu toate că știați că Ucraina și Federația Rusă nu au ratificat un acord în acest sens.

Ion Diaconu: Nu a ridicat nimeni problema aceasta, trebuie să discutați cu Ministerul de Externe, cu cel care era ministru atunci.

Reporter: Deci nu știați la vremea respectivă că statul român nu recunoaște preluarea unilaterală a clădirii ambasadei de către Federația Rusă? Și că notase acest lucru în cartea funciară, în 2001?

Ion Diaconu: Noi știam că Federația Rusă moștenește tot. Ea s-a declarat succesoare la tot, și noi nu am contestat acest lucru.

Reporter: Dar dumneavoastră nu știați de acest document, aprobat de guvern în 1998?

Ion Diaconu: Eram în Rusia atunci. Continuați cu întrebările astea? Haideți să ne oprim.

Corespondența de la începutul anilor 2000 pentru proprietățile cu deschidere la șoseaua Kiseleff îl menționează și pe actualul ministru de externe Bogdan Aurescu. 

În 2003, Bogdan Aurescu era director general în MAE și, în această calitate, a trimis către Judecătoria Sectorului 1 o adresă prin care solicita trecerea pe numele Federației Ruse a vilei din Tuberozelor 2, „reședința ambasadorului”.  

Tot în urma unor astfel de adrese au mai fost intabulate proprietățile din str. Tuberozelor nr. 5-7 (în 2003) și, respectiv, clădirea din strada Gheorghe Brătianu nr. 54 (2007), unde funcționează acum o instituție de învățământ pentru copiii diplomaților ruși. 

Bogdan Aurescu, care s-a ocupat personal de intabularea reședinței ambasadorului, nu ne-a răspuns în mod direct la întrebări. Biroul de presă al MAE, ne-a trimis un răspuns general, ocolind întrebările adresate ministrului Aurescu.  

Un paragraf atrage însă atenția: „MAE menționează, cu titlul general, că demersurile efectuate de diplomați sau persoane în poziții de conducere din eșalonul inferior (de exemplu, șef birou, șef serviciu, director sau director general) se efectuează strict în executarea dispozițiilor și deciziilor factorilor de decizie ierarhic superiori/nivelurilor de decizie superioare”. 

Bogdan Aurescu, actualul ministru de Externe, și Mircea Geoană, fostul șef al diplomației române, au colaborat la MAE în perioada în care au fost intabulate principalele clădiri pe numele Federației Ruse. Aurescu și Geoană nu au dorit să comenteze subiectul patrimoniului sovietic. (Alexandru Dobre/Mediafax Foto)

Mircea Geoană, ministrul de externe la acel moment, este astăzi secretarul general adjunct al NATO. Nu a răspuns întrebărilor noastre pe marginea acestui subiect.

Cristian Diaconescu, atunci secretar de stat în minister și cel care s-a opus intabulărilor, ne-a explicat că existau protocoale clare în MAE, iar deciziile nu se luau „pe vorbe”. 

Susține că aprobarea pentru intabulări trebuia să fie obținută în urma unui document intern:

„Întrebați-l (pe Ion Diaconu – n.r.) dacă a făcut un memorandum intern. Prin care a propus cui așa ceva? Nu există aprobare orală sau tacită. Nu există așa ceva. Trebuia un memorandum trimis către ministru, cu avizele luate pe parcurs”. 

Reporter: Ați făcut un memorandum intern, conform procedurilor din MAE?

Ion Diaconu: Eu nu pot să-mi amintesc acest lucru. Oricum, dacă nu se mergea la ministru, pentru că ministrul putea fi ocupat (îmi amintesc de o perioadă în care Geoană era plecat și dl Diaconescu aproba, ținea locul ministrului și aproba asemenea documente, pentru ministru). Nu-mi amintesc dacă în momentul acela dânsul era sau cine era atunci sau dacă era Geoană sau altcineva. Dar ideea de principiu asta era: se mergea la nivel de ministru (cu aprobările – n.r.).

Reporter: Deci dvs. vă amintiți că ați parcurs calea asta cu memorandumul până la nivel de ministru.

Ion Diaconu: Eu trebuia să parcurg această cale, pentru că chestiunea era mult prea delicată pentru a o face la nivelul meu.

Diaconu nu ne-a răspuns punctual cum a decurs traseul aprobărilor atunci, însă susține că poziția statului român se schimbase după 2000, când România avea un alt guvern:

„Nu vreți să vă explicați istoricește problemele astea? Eu nu am un punct de vedere pe tema asta. (…) O țară nu-și pune interdicții de genul acesta. Un guvern care vine la putere nu ține seama de interdicțiile stabilite de un alt guvern. Dumneavoastră ar trebui să-mi spuneți dacă există o lege sau o hotărâre a parlamentului. Atunci aș discuta. Dar altfel nu!”.

Autoritățile noastre au scris apoi în cărțile funciare ale clădirilor că statul român nu recunoaște preluarea lor unilaterală de către Federația Rusă. 

Ambasada Federației Ruse nu a răspuns întrebărilor legate de modul în care a ajuns să stăpânească aceste clădiri.

BANII DIN CHIRII

Clădirea din Charles de Gaulle a fost proiectată în perioada interbelică de arhitectul Marcel Iancu, unul dintre fondatorii mișcării dadaiste. Foto: Mihai Pogan.

Federația Rusă închiriază de ani buni o clădire istorică, iar sumele din contracte sunt de ordinul milioanelor de euro. Este o construcție impunătoare în Piața Charles de Gaulle, aflată la aproape un kilometru de clădirea ambasadei ruse. (Detalii, AICI)

Suveica chiriilor începe în 2007, când rușii parafează un contract cu o companie bulgară. Contractul de închiriere era pe o perioadă de 15 ani, cu o valoare totală de 3,78 milioane de euro.

Vladimir Putin, actualul președinte al Federației Ruse, este unul dintre funcționarii care au semnat transferul clădirii din București în patrimoniul direct al Kremlinului. Se întâmpla în 1997, când Putin lucra la cancelaria lui Boris Elțîn. Până atunci clădirea era la reprezentanța comercială a Federației Ruse în România.
Sursa foto: kremlin.ru/ procesul verbal atașat este din dosarul clădirii din București.

Compania bulgară a subînchiriat-o după două săptămâni către un SRL local la un preț aproape dublu: 6,83 milioane de euro. După un an și jumătate, a fost închiriată de același SRL către o companie cipriotă pentru 14.000 euro/lună. 

Dar Federația Rusă a cerut, în 2010, evacuarea chiriașilor pentru că nu-i mai fusese achitată o rată din contract. A câștigat în instanță cinci ani mai târziu.

Astfel că, în 2016, clădirea a fost închiriată din nou, pe 10 ani, către o companie locală, Global Energy Investment SRL, controlată de Boris Golovin, fost ofițer GRU – serviciul de spionaj militar al Rusiei.

Golovin a subînchiriat-o către Duma Imob Development, în care a intrat apoi ca asociat împreună cu George-Antonie Iorgovan. Cel din urmă este fiul fostului senator PSD Antonie Iorgovan, cunoscut ca „părintele” primei Constituții post-decembriste.

Iorgovan a renovat-o și apoi a subînchiriat-o pe bucăți. Acolo se află și azi Centrul Medical Regina Maria, o clinică stomatologică și alte câteva birouri.

Dar între Golovin și Iorgovan a izbucnit un conflict juridic. 

„Domnii de la care am închiriat și care sunt o fațadă a celor de la Federația Rusă au decis că după ce era totul gata să încerce să rezilieze contractul. Pe cale de consecință, sunt litigii în cascadă”, ne spune George Iorgovan. 

El se judecă acum atât cu compania fondată de Golovin, cât și cu celelalte companii care au subînchiriat spații în clădire. 

Boris Golovin nu a dorit să discute pe marginea acestui subiect. La telefon ne-a răspuns o doamnă care s-a recomandat manager la Global Energy: „Am vorbit cu domnul Golovin și a spus că nu dorește să comenteze nimic”.

Golovin s-a retras la sfârșitul lunii martie 2022 din afacere, după invazia rusă din Ucraina, dar în companie a rămas un vechi partener de afaceri.

Duma Imob Development a închiriat o suprafață consistentă (1.500 mp) către Hitman International, care voia să dezvolte aici un hotel de lux. 

Dan Ciocea, proprietarul Hitman International, declara în primăvară că nu mai plătește chiria către Duma Imob, deoarece beneficiarul real al banilor este Federația Rusă și nu vrea să fie „părtaș la genocidul din Ucraina”. 

Apoi ne-a spus că nu a mai putut să obțină autorizația pentru hotel din cauza problemelor pe care le are cu compania lui Iorgovan, cu care se judecă în prezent.

Există însă și o altă problemă legală. Lucrările pentru modernizarea și recompartimentarea clădirii închiriate pe bucăți au fost realizate fără să fie respectate normele legale, susțin experții în urbanism.

Clădirea se află într-o zonă protejată din punct de vedere urbanistic, Parcelarea Dorobanți 2. 

Pentru obținerea autorizației de renovare era nevoie de un aviz de la Ministerul Culturii. Pe baza acestui aviz, rușii au obținut, în 2019, o autorizație pentru Duma Imob, dar constructorul nu a respectat-o. Cazul a ajuns în atenția poliției locale, iar apoi la procurori, care au dispus începerea urmăririi penale asupra faptelor. 

RISE a mai scris despre această clădire în 2015, când Ordinul Arhitecților din România (OAR) – Filiala București a declanșat procedura de clasare ca monument istoric. 

„Nu s-a clasat. Și noi ne întrebam ce s-a întâmplat cu clădirea”, spune Horia Moldovan, unul dintre arhitecții care au documentat importanța istorică a clădirii. 

Ana Poenariu, Bogdan Groșereanu

A contribuit: Elena Loginova (Ucraina)

Fact-checking: Roxana Jipa

CITIȚI ȘI

CLĂDIREA ISTORICĂ PE CARE KREMLINUL O RUINEAZĂ LA BUCUREȘTI