REPUBLICA LOR - Rise Project :Rise Project

17/03/2014
Vlad Iacobescu, Gabriel Anghel (zis "Ceață"), premierul Victor Ponta, Alexandru Iacobescu, directorul postului RTV (zis "Picolo"), primarul Ploiestiului, Iulian Bădescu, și mogulul PSD, Sebastian Ghiță sursa:sorinamatei.blogspot.com

Rândul de sus: Vlad Iacobescu și Gabriel Anghel, zis “Ceață” – implicat în afacerile “Roșia Montană” și “Flaminia”. Lângă Ponta e Alex Iacobescu, directorul postului RTV, zis “Picolo”. Jos: primarul din Ploiești și mogulul PSD, Sebastian Ghiță                                 sursa: phon.ro

REPUBLICA LOR este un proiect de investigații care monitorizează afacerile cu deșeuri periculoase. Timp de mai multe luni, RISE Project a analizat mișcările financiare ale principalilor jucători din acest domeniu, în Prahova, cel mai industrializat județ al țării.

Marcel Păvăleanu, Victor Ponta, Răzvan Alexe (cămașă roz) și Mircea Cosma - într-o reuniune de partid, la Prahova sursa: RISE Project

Marcel Păvăleanu, Victor Ponta, Răzvan Alexe (cămașă roz) și Mircea Cosma / sursa: RISE Project

Regiunea este zguduită de un puternic scandal de corupție în care sunt implicați, deopotrivă, șefi din principalul partid de guvernământ și lideri ai lumii interlope. Dosarul “Păvăleanu” a trimis în fața magistraților un funcționar de la Cancelaria Primului Ministru, un baron local PSD împreună cu fiul său parlamentar, zeci de firme, mai mulți afaceriști pe bani publici, dar și membri ai crimei organizate. Acuzațiile: trafic de influență, spălare de bani, mită, evaziune fiscală. 

Victor Ponta, Răzvan Alexe (cămașă roz) și MIrcea Geoană sursa: RISE Project

Victor Ponta, Răzvan Alexe (roz) și Mircea Geoană / RISE Project

Dincolo de legăturile politice, RISE Project a descoperit numeroase conexiuni financiare între inculpații din acest dosar și deputatul PSD, Sebastian Ghiță, un apropiat consacrat al premierului Victor Ponta. În general, interesul comun se manifestă în afaceri cu deșeuri și cu statul. 

Plecând de la operațiunile unei firme din Ploiești, controlată indirect de familia lui Sebastian Ghiță și implicată în scandalurile “Flaminia” și “Roșia Montană” (Mogulul din ceață), investigația RISE Project arată că gruparea lucrează cu fosta clientelă a Opoziției (De unde vin banii), dezgroapă o mare afacere de partid (Imperiul de gunoi) și dezvăluie legăturile politice (Consorțiul, partidul și dosarul). Apoi, merge pe firul banilor (Banii care leagă grupările), face o incursiune în lumea interlopă (Labirintul lui Focă), studiază ramificațiile acesteia în industria deșeurilor toxice (Pionii din afacerea deșeurilor) și prezintă un malaxor financiar complicat în (Platforma de împrumuturi) și (Controlul fantomă).

REPUBLICA LOR este un proiect de tip “work in progress”, în continuă actualizare.

REPUBLICA LOR este un proiect de investigații care monitorizează afacerile cu deșeuri periculoase. / foto: Ștefan Neagu

REPUBLICA LOR este un proiect de investigații care monitorizează afacerile cu deșeuri periculoase. / foto: Ștefan Neagu

 

RISE Project

 

Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Comenteaza acest articol