Punctul 0 al afacerii

Sediul firmei Disprofarm.

București, strada Av. Mircea Zorileanu, nr. 26. Aici, pe străduța elegantă din zona Kiseleff, într-un bloc cu cinci etaje înfipt printre case interbelice, este înregistrat sediul companiei Disprofarm. Însă, la nivelul 3 al cubului de beton, nimic nu indică spațiul declarat al SRL-ului.Mai sus, o casă de avocatură își extinde birourile. La singurul număr de telefon afișat pe-un geam răspunde avocatul tulcean Sali Ernis: “Nu știu nimic despre Disprofarm, eu am contract de închiriere cu firma Lumiere de prin 2010.” Proprietarul clădirii de birouri, Lumiere Development SRL, aparține unui prolific contabil bucureștean. Se numește Rodica Mîndroiu, a fost inspector în Ministerul de Finanțe până-n 2003 și apoi consilieră la Camera Deputaților.

Acum, din poziția de consultant fiscal, ea depozitează secrete financiare pentru tot felul de clienți: traficanți de droguri condamnați, fotbaliști celebri, personaje mondene și cârciumari de fițe.

Dar, în afară de contabilitate, Rodica Mîndroiu are și alte afaceri care o fixează la confluența a două grupări de interese. În prima sunt aghiotanții lui Nicu Gheară. În cea de-a doua sunt lideri ai partidului de guvernământ.

Mihai Munteanu, Paul Radu, Cristi Ciuperca