Marea devastare: parc din București, înghițit de mafia retrocedărilor, pe mână cu Ramona Mănescu

Europarlamentarul Ramona Mănescu, fostul primar Cristian Poteraș, magnatul Dragoș Dobrescu și hingherul de mașini Ilie Potecaru au devenit proprietari ai unui parc public, așezat între Grădina Botanică și campusul Politehnicii din București. Manevra aceasta imobiliară le-a adus un profit total de 18,8 milioane de euro. FOTO: Octav Ganea/ Mediafax, Cătălin Abagiu / Mediafax, miscareaderezistenta.ro, Sergiu Brega. Ilustrație: Sergiu Brega.

Un parc public din București a fost șters de pe harta orașului, în urmă cu 13 ani.

Este vorba de Parcul Grozăvești – lipit de campusul Universității Politehnice – situat pe teritoriul administrativ al Sectorului 6.

În 2005, mai bine de o jumătate din întinderea lui a fost retrocedată unor grupări de crimă organizată.

După ce au fost împroprietărite, acestea au vândut o parte din terenuri cu 13,6 milioane de euro.

O altă parte au păstrat-o, până azi, în proprietate.

Printre beneficiarii acestei operațiuni cu miză financiară uriașă s-a numărat europarlamentarul Ramona Mănescu, la vremea aceea, secretar de stat PNL în Guvernul Tăriceanu.

Alt beneficiar a fost Cristian Poteraș, cel care, la data respectivă, conducea administrația locală din Sectorul 6 din partea PD.

De la nivelul funcției sale, Poteraș a decis, de altfel, ca retrocedările în cauză – care îl aveau ca destinatar – să fie făcute pe teritoriul parcului.

În „Afacerea Parcului Grozăvești”, Mănescu și Poteraș au acționat în echipă cu magnatul Dragoș Dobrescu, unul dintre cei mai mari prădători imobiliari ai Capitalei, specializat în acapararea terenurilor retrocedate în București.

Cei trei nu au operat direct, ci prin interpuși.


Prin contractele prin care Mănescu, Poteraș și Dobrescu au înstrăinat terenurile retrocedate în parc, cu 13,6 milioan de euro, aceștia au vândut nu doar pământul Bucureștiului.

Literal, au vândut și cerul Bucureștiului!

Cumpărătorul: multimiliardarul israelian Beny Steinmetz, acționar semnificativ al Gold Corporation – firma canadiană care se luptă de douăzeci de ani să împingă munții de la Roșia Montana în malaxorul cu cianuri al extracțiilor aurifere.

Amănunte, în articol.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

În perioada 2006-2011, Direcția Națională Anticorupție a anchetat retrocedarea unor terenuri în suprafață de 12 hectare, restituite în timpul primului mandat al lui Cristian Poteraș (2004-2008).

În urma respectivei anchete, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Poteraș la opt ani de închisoare.

Retrocedările prezentate acum de RISE au fost operate în aceeași perioadă de timp ca și cele investigate de DNA și în beneficiul acelorași persoane.

Nu există însă indicii că retrocedările scoase la lumină astăzi de RISE au ajuns vreodată, asemenea celor 12 hectare cercetate de procurori, în reflectoarele magistraților anticorupție.

În aceeași situație se găsesc alte 38 de hectare – a căror retrocedare a fost descrisă deja de RISE Project AICI, AICI, AICI și AICI.


Ca o încununare a impasibilității instituțiilor de forță în fața afacerilor care au devalizat patrimoniul imobiliar al Sectorului 6, peste ani, pe o bucată de pământ încă deținută de stat în Parcul Grozăvești, Serviciul Român de Informații a inițiat un proiect edilitar propriu!

SRI vrea să construiască un spital în parc.  

Terenul pe care SRI îl va smulge astfel arealului verde al Capitalei are o suprafață de 1 hectar și reprezintă o optime din teritoriul pe care acest loc de recreere s-a desfășurat în trecut.

Mai jos, cronica scoaterii la mezat a Parcului Grozăvești.


Este octombrie 2005. Afacerile imobiliare din București urmează o pantă ascendentă nemaivăzută.

Când în miezul acestor afaceri stau drepturi litigioase și proprietăți retrocedate de azi pe mâine, panta se înclină și mai tare și o ia, asimptotic, către zenit.

Judecată după profituri, piața gri a drepturilor litigioase concurează piața neagră a drogurilor.

Investigația publicată acum de RISE Project revizuiește – „cu plus” – profiturile obținute de Ramona Mănescu din afacerile cu terenuri retrocedate. Și le urcă la 4,4 milioane de euro, de la 3,1 milioane de euro (cât inventariaseră anchetele de până acum ale RISE) – bani cash, care au intrat direct în conturile familiei sale, fără să fi fost vreodată reflectați în declarațiile de avere. FOTO: Octav Ganea/Mediafax.

Într-un notariat din Capitală, se încheie un contract de vânzare-cumpărare care pare inspirat din filmele western.

Se vinde un teren (nu un drept litigios) lipit de campusul Politehnicii București, în suprafață de 3,46 hectare.

Terenul se găsește pe teritoriul Parcului Grozăvești și reprezintă aproape jumătate din întinderea acestei zone de recreere. 

Prețul negociat: 400 de euro/mp.

Cumpărătorul – miliardarul israelian Beny Steinmetz –  aruncă un sac cu bani pe masă: 13,6 milioane de euro.  

Dar, ca și cum notariatul ar fi un decor hollywoodian, agață sacul într-un cârlig – vorba vine! – și-l ridică până la tavan, acolo unde vânzătorii nu pot să-l atingă decât cu privirea.

Vânzătorii sunt magnatul Dragoș Dobrescu (80 la sută din afacere), tânărul politician Ramona Mănescu (10 la sută) și primarul în funcție al Sectorului 6, Cristian Poteraș (10 la sută).

Steinmetz flutură 13,6 milioane de euro pe dinaintea acestei triplete, dar banii sunt în continuare ai lui.

Cei trei vor ajunge să umfle potul numai dacă îndeplinesc mai multe condiții.

Și, când aceste condiții sunt trecute în actul notarial, aerul începe să trepideze.  

Principala condiție este ca Dobrescu, Mănescu și Poteraș să transforme cei 34.600 de mp localizați în Parcul Grozăvești din suprafață verde în teren edificabil.

Să scoată toată acea zonă de vegetație de sub cupola legală care a protejat-o mult timp și să o împingă pe masa de măcelărie a dezvoltărilor imobiliare.  

Cu alte cuvinte, Steinmetz vrea să cumpere de la ei un teren pe care să poată ridica blocuri, nu unul pe care să iasă la picnic.


În ultimii cinci ani, Planul Urbanistic General al Bucureștiului a legiferat ca Parcul Grozăvești să rămână ceea ce este: parc. Adică loc acoperit cu vegetație, pe care apariția construcțiilor este interzisă. 

Însă un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), adoptat de Consiliul General cu doar o lună mai devreme de momentul nostru, în septembrie 2005, a tăiat parcul în două.

O jumătate a fost lăsată să fie parc, ca înainte. Iar cealaltă jumătate a fost așezată sub orizontul unei dezbateri viitoare.

Cele 3,46 hectare pe care Dobrescu-Mănescu-Poteraș i le vând acum lui Steinmetz se suprapun, preponderent, zonei cu destinație lăsată în suspensie.

Ăsta e motivul pentru care Steinmetz îi împinge pe vânzători să obțină permisiunea de a construi pe terenul de a cărui vegetație Consiliul General a lăsat să înțeleagă că orașul s-ar putea dispensa.

În contractul încheiat între părți, magnatul israelian își descrie revendicările în cât mai mulți parametri.

Cere să primească acordul să construiască cel puțin 150.000 de mp de betoane, desfășurate într-un ansamblu de clădiri cu o înălțime de cel puțin zece etaje, iar blocurile să poată ocupa cel puțin o treime din suprafața terenului.

Pretențiile lui – concentrate în actul de vânzare-cumpărare – nu pot fi îndeplinite decât prin votarea unui nou PUZ de către Consiliul General.

Un PUZ care să se așeze ca o grefă peste vechiul PUZ, invitând șantierele de construcții în Parcul Grozăvești.

Vânzătorii au la dispoziție șase luni ca să producă acest Plan Urbanistic Zonal.

Însă înainte de a le vira cei 13,6 milioane de euro, Steinmetz mai vrea ceva: ca Dobrescu-Mănescu-Poteraș să obțină și autorizația de defrișare a pomilor din parc.

Degajarea terenului de vegetație presupune parcurgerea unui alt circuit administrativ, la fel de lent ca și aprobarea PUZ-ului.

Întregul contract semnat în octombrie 2005 între Dobrescu&Co. și Steinmetz, inclusiv actele lui adiționale, în care sunt stipulate toate aceste cerințe, poate fi citit AICI


Tranzacția aceasta, care rostogolește la vale un volum de bani pachidermic și care amenință să facă pulbere una dintre puținele oaze ale Bucureștiului, are un Naș.

Un arbitru care o veghează.

Este vorba de Emilian „Elan” Schwartzenberg – azi, autoexilat, de frica DNA, în Israel.

În caz că vânzătorii vor îndeplini toate condițiile impuse de Steinmetz înainte de termenul limită, dovada va trebui să îi fie prezentată lui Schwartzenberg, care o va analiza de la o înălțime rabinică.

El are misiunea să o cântărească și să dea ordin băncii să deblocheze avansul de 1 milion de euro, pe care cumpărătorul s-a angajat să îl plătească vânzătorilor. (Restul banilor ar fi urmat să fie achitați puțin mai târziu).

Contactat, prin e-mail, de RISE Project, Schwartzenberg zice că nu mai reține nici respectivul contract, nici ce prevedea el, nici cum i-a fost repartizat lui rolul acesta de arbitru: „E posibil să-l fi prezentat vreodată pe Dragoș lui Beny, dar în rest nu-mi aduc aminte detalii (…) Sper că au finalizat treaba mulțumitor pentru ei”.

Dragoș, adică Dobrescu, și Beny, adică Steinmetz.

Elan Schwartzenberg, puntea pe care mafia imobiliară condusă de Dragoș Dobrescu și-a dat mâna cu magnatul israelian Beny Steinmetz, cercetat de justiția israeliană pentru fraudă și dare de mită în afacerea unor exploatări miniere din Africa. FOTO: Octav Ganea/Mediafax.


Cele 3,46 hectare din Parcul Grozăvești pe care Dobrescu, Mănescu și Poteraș le vând acum cu 13,6 milioane de euro nu sunt ale lor de multă vreme.

De fapt, sunt de foarte puțin.

Până în urmă cu trei-patru luni, terenul de 3,46 hectare – alcătuit din două parcele lipite – a fost al statului.

În iunie, respectiv, în iulie, Comisia Municipală de Fond Funciar li l-a retrocedat.

Nu pentru că cei trei ar fi avut vreun drept succesoral asupra unei proprietăți rechiziționate în comunism.

Ci pentru că tocmai cumpăraseră acest drept.


Cu puțin timp înainte de a li se retroceda suprafața de 3,46 hectare, în martie, respectiv, în iunie 2005, Dobrescu, Mănescu și Poteraș achiziționaseră niște drepturi litigioase de la doi intermediari care, la rândul lor, abia le preluaseră.

Plătiseră pentru ele, în total, 140.000 de euro.

Și, pe filiera acestor drepturi litigioase, fuseseră împroprietăriți aici, în parc: cu un lot de 3 hectare și cu un altul, de 0,46 hectare. (În iunie 2005, respectiv, în iulie 2005).

Amplasamentul în care fuseseră puși în posesie fusese decis chiar de primarul Cristian Poteraș, cel care conducea Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 6!


Așadar, ceea ce Dobrescu, Mănescu și Poteraș cumpăraseră cu 140.000 de euro îi vindeau acum lui Steinmetz – în octombrie 2005 – cu de o sută de ori mai mult: 13,6 milioane de euro.

O viteză supersonică de multiplicare a banilor: fiecare euro producea, în doar șapte luni, alți o sută de euro.

O rată a profitului – 10.000 la sută! – care scoate orice calcul economic din minți.

Vânzătorii drepturilor litigioase – acele persoane posibil expropriate în comunism – pe spatele cărora Dobrescu, Mănescu și Poteraș au devenit proprietari în Parcul Grozăvești sunt astăzi morți.

Din ei au mai rămas doar niște spectre ghemuite în umbra acestui tun financiar uriaș.

Au însă rude care le supraviețuiesc.

Una dintre ele e Tudor Bărăgan – fratele a doi bătrâni în numele cărora au fost restituite 3 hectare din totalul celor 3,46 jonglate în această operațiune.

Vârstnicul povestește că frații lui fuseseră înfiați de un unchi înstărit, lipsit de copii, care activase ca director de bancă, între războaie.

De la acest părinte vitreg moșteniseră niște proprietăți naționalizate sub Gheorghiu-Dej, pe care, după Revoluție, au încercat să le recupereze.

Vreme de 15 ani, statul nu le-a dat cele 3 hectare înapoi, astfel încât, în februarie 2005, apăsați de propria vârstă, și-au cedat moștenirea unuia dintre rechinii care le-au făcut această propunere.

Au vândut-o cu 450 de milioane de ROL, 12.000 de euro, la paritatea leu-euro a acelor zile.

O lună mai târziu, Rechinul a vândut-o, la rândul lui, către Dobrescu-Mănescu-Poteraș cu 95.000 de euro.

(E neclar dacă această ultimă plată a fost cu adevărat făcută. Și dacă Rechinul – un anume Iulian-Gabriel Florescu – a acționat pe cont propriu sau doar ca agent al tripletei Dobrescu-Mănescu-Poteraș, cu care a încheiat doar un act de formă cu respectiva sumă).

Peste alte trei luni, în iunie, moștenirea – nerestituită timp de 15 ani fraților lui Tudor Bărăgan – a fost retrocedată către Dobrescu-Mănescu-Poteraș.

Citiți AICI toate actele descrise deasupra: de la achiziția dreptului litigios cu 12.000 de euro, la revânzarea lui cu „95.000 de euro” și, în final, la emiterea titlului de proprietate.

Restul de 0,46 ha din totalul celor 3,46 hectare a ajuns la tripleta Dobrescu-Mănescu-Poteraș prin cumpărarea unui drept litigios cu 45.000 de euro, în iunie 2005.

Terenul de 0,46 ha le-a fost „retrocedat” o lună mai târziu, în iulie.

(Este posibil ca suma de 45.000 de euro din această tranzacție să fi fost, ca și cei 95.000 de euro de mai sus, doar o plată butaforică, pe hârtie, iar transferul real al drepturilor litigioase să se fi făcut la un preț mult mai mic.)

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

BRIGADA 80%-10%-10%


Dobrescu, Mănescu și Poteraș au cumpărat drepturile litigioase și îi vând acum lui Steinmetz terenurile de 3,46 hectare nu în nume propriu. Ci prin interpuși.

Se folosesc de o garnitură de patru oameni de paie pe care – în același an, în aceeași componență, cu aceleași cote procentuale (80%, 10%, 10%) – i-au mai folosit la alte șapte operațiuni de același fel.

Ramona Mănescu se folosește de părinții ei. Cristian Poteraș, de un văr al nevestei, iar Dragoș Dobrescu, de un angajat.

(RISE a scris despre cele șapte operațiuni, cu un profit total de 17,5 milioane de euro, pe larg, AICI.

Și despre alte afaceri identice, în care cei patru oameni de paie au fost implicați de unii singuri sau împreună cu alți asociați. Amănunte AICI).

Anul trecut, RISE l-a întrebat pe Dobrescu dacă schema aceasta 80%-10%-10%, replicată în toate tranzacțiile în care interpusul lui e prezent alături de interpușii Ramonei Mănescu și de interpusul lui Cristian Poteraș a fost, de fapt, formula matematică după care le dădea șpăgi celor doi oameni politici, pentru ca aceștia să-i faciliteaze reconstituirea unor proprietăți pe teritoriul Sectorului 6.

La vremea aceea, în 2005, influența familiilor Mănescu și Poteraș în administrația Sectorului 6 era totală. Poteraș câștigase primăria din partea Alianței D.A. (PNL+PD) – care, în Sectorul 6, îi avea pe el și pe Rareș Mănescu, soțul Ramonei, pe post de co-președinți.

Dobrescu nu a răspuns la această întrebare directă, ci a preferat să ne trimită o scrisoare în care și-a descris activitatea care l-a făcut multimilionar pe piața gri a drepturilor litigioase. O puteți citi mai jos:


Nici Benny Steinmetz nu cumpără terenurile din parc în nume propriu.

E reprezentat de firma Dakona Properties, un SRL înființat de câteva săptămâni în România, controlat printr-o societate de tip offshore din Cipru – care, la rândul ei, e deținută de Scorpio Real Estate (Israel), una dintre companiile lui fanion.


Se împlinește termenul limită al contractului – aprilie 2006 – iar Dobrescu-Poteraș-Mănescu nu au încă PUZ-ul cu înlesnirile cerute de Steinmetz.

Părțile decid să mai amâne cu șase luni semnarea actelor.

Steinmetz face o jumătate de pas înapoi și își îmblânzește pretențiile: acceptă să construiască doar 130.000 de mp de betoane, în locul a 150.000 de mp.

Sacul cu 13,6 milioane de euro rămâne la locul lui, lipit de tavan.

Trec însă și aceste șase luni, iar PUZ-ul tot nu reușește să iasă prin ușa batantă a Consiliului General.

Mai trec cinci, se face 1 martie 2007, iar contractul – deși votarea PUZ-ului e învăluită într-un abur crepuscular – este semnat.

Sacul cu bani cade pe masă.

Steinmetz le virează celor trei suma gigantică, de 13,6 milioane de euro, pe care le-a promis-o încă din octombrie 2005.

Banii merg într-un singur cont, deschis la BRD, iar împărțirea lor – după formula 80%-10%-10% – pică în sarcina vânzătorilor.

Dobrescu ar trebui să încaseze 10,88 milioane de euro, iar Mănescu și Poteraș, câte 1,36 milioane de euro.


Ce s-a întâmplat cu PUZ-ul?

Autorul lui, arhitectul Radu Negulescu, spune că – deși a avut toate avizele necesare – nu a fost votat niciodată.

Beneficiarii – zice Negulescu – au renunțat, pur și simplu, la investiție.

Când zice beneficiari, Negulescu se referă la oamenii de la Dakona, firma lui Steinmetz, singurii cu care spune că a tratat.

Deși în acte se stipulează că PUZ-ul trebuia obținut de tripleta vânzătorilor, în realitate, mărturisește Negulescu, după PUZ a alergat cumpărătorul.

Nu neapărat după lobby-ul de care PUZ-ul avea nevoie ca să treacă de Consiliul General, ci după detaliile tehnice ale PUZ-ului, care hotărau fața viitorului proiect pe care voiau să-l ridice.  


Beny Steinmetz a renunțat, într-adevăr, la investiție, așa cum spune arhitectul Negulescu.

Nu înainte însă de a pune terenul gaj la banca Piraeus și a se împrumuta – în septembrie 2007 – cu 17 milioane de euro, în vederea demarării acestui proiect.

Practic, a luat bani de la bancă pentru o investiție pe care – potrivit lui Negulescu – încă din anul acela nu mai avea de gând să o facă. 

Banii nu au mai fost restituiți niciodată.

Între timp, Piraeus Bank a cerut falimentul SRL-ului românesc prin care Steinmetz operase în această afacere și a reușit să își însușească singurul activ din bilanțul firmei: cele 3,46 hectare din Parcul Grozăvești.

Un activ care pentru bancă este o piatră de moară.

De trei-patru ani, Piraeus a umplut site-urile de mică publicitate cu anunțuri prin care încearcă să scape de acest teren pe care, astăzi, nimeni nu pare să vrea să-l cumpere

Într-una dintre oferte, banca se roagă de cumpărători să li-l vândă cu 4,6 milioane de euro, aproape de patru ori mai puțin decât creditul pentru care activul a servit drept garanție.

Tot balul acestei mega-afaceri a fost, deci, în cele din urmă, decontat din provizioanele de pierderi ale unei bănci comerciale.

PUZ-ul pe care arhitectul Negulescu l-a făcut pentru Dakona Properties, prevedea construirea a șase blocuri cu câte 26 de etaje, totalizând 1.200 de apartamente. Dacă ar fi fost ridicate, ar fi fost cele mai înalte clădiri rezidențiale din România. Aceasta este imaginea lor simulată pe calculator, care ar fi trebuit să se regăsească în realitate, în Parcul Grozăvești. FOTO: Pagina web a firmei lui Negulescu, Do It Arhitectura, doa.ro.

RISE nu a reușit să găsească un PUZ cu datele cerute de Steinmetz, în hotărârile adoptate de Consiliul General până la 1 martie 2007 – data la care magnatul israelian a slăbit priza sacului cu 13,6 milioane de euro și i-a îmbogățit pe Dobrescu, Mănescu și Poteraș.

De atunci până azi, regulile de construire sub imperiul cărora e așezat teritoriul deja fostului Parc Grozăvești s-au tot schimbat. Vegetația a fost ba complet evacuată din parc, ba reprimită, ba amputată din nou.

Prin PUZ-ul Coordonator al Sectorului 6, adoptat în 2013, terenul tranzacționat între Dobrescu-Mănescu-Poteraș și Steinmetz are un regim tehnic restrâns la construirea de „baze de agrement”.

Acolo unde Steinmetz, în 2005, ceruse să facă clădiri de peste zece etaje, în 2013, se mai puteau amenaja doar terenuri de sport.

Această prevedere însă – la fel de volatilă ca și cele care au precedat-o – poate fi oricând schimbată în favoarea viitorilor proprietari ai terenului, printr-o hotărâre a Consiliului General.


Măsurat cu uneltele on-line, Parcul Grozăvești are o suprafață de 8 hectare.

Istoria acaparării a 3,46 hectare din cele 8 ați citit-o mai sus.

Alte 1,6 hectare au fost retrocedate, în același an, prin aceeași metodă, către Ilie Potecaru – responsabilul cu ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Sectorul 6.

Potecaru a câștigat de pe urma lor 5,2 milioane de euro. Printr-un ping-pong imobiliar pe care îl găsiți descris AICI, cele 1,6 hectare au ajuns, între timp, la un interpus al fostului primar Poteraș și la un om de paie folosit frecvent de mafia retrocedărilor în acest tip de operațiuni.

Nici pe acest teren nu s-a construit încă nimic.

Aceasta este fotografia tehnică a Parcului Grozăvești din 2013. Încadrat cu roșu e terenul de 3,46 ha, care a migrat de la Dobrescu&Co. la Steinmetz și a sfârșit la Piraeus Bank. Cu verde deschis, terenul ajuns la Ilie Potecaru. Dezvoltarea imobiliară a ambelor suprafețe era limitată, în 2013, strict la amenajarea de baze sportive. Hașura roșu-portocalie, din partea de jos, desemnează terenul ajuns de curând la Serviciul Român de Informații. Pe el, PUZ-ul permite ridicarea de clădiri cu până la 14 etaje. FOTO: Planșă PUZ Coordontor Sector 6 adoptat în 2013.


3,46 hectare (ajunse la Dobrescu&Co.) + 1,6 hectare (ajunse la Potecaru) = 5,06 hectare.

Alte 1,15 hectare din parc au fost transferate, în urmă cu doi ani, din proprietatea orașului București în proprietatea Serviciului Român de Informații.

La data acestui transfer, SRI pierduse, recent, în instanță clădirea în care funcționa Spitalul Agrippa Ionescu (zona Kiseleff), pe care îl administrează, și avea nevoie de un teren pe care să construiască un imobil în care să reinstaleze acest stabiliment.

Guvernul i-a atribuit acest teren în Parcul Grozăvești.

„Investiția se află în faza de proiectare”, le-a transmis SRI reporterilor RISE Project.

După 13 ani de la valul de retrocedări care a mărunțit Parcul Grozăvești și l-a transformat în proprietate privată, după creșterea și spargerea bulei imobiliare de acum zece ani, prima clădire care va reuși să violeze această zonă verde a Bucureștiului va fi construită de Serviciul Român de Informații!


Ramona Mănescu nu a răspuns încă la întrebările pe care RISE i le-a trimis în cursul acestei documentări. Nici la cele pe care i le-a trimis special pentru acest articol, nici la cele expediate cu un an și jumătate în urmă, la apariția primului articol care a dezvăluit averea uriașă pe care a strâns-o din manevrarea unor terenuri retrocedate în Sectorul 6.

Aceeași atitudine a avut-o și soția fostului primar Poteraș, Aureliana Gîdea. Soțul este acum în închisoare. Ispășește condamnarea dictată împotriva lui de Curtea de Apel București pentru retrocedarea ilegală a 12 hectare în Sectorul 6. 

Ionuț Stănescu
VIDEO: Sergiu Brega

Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Toate articolele din seria „Orașul subteran”:

01. Fabrica de bani din mijlocul Bucureștiului, ocolită de anchetele DNA
02. 
Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare în tandem cu mafia retrocedărilor
03. Profit de 8.600 la sută, din afaceri cu terenurile statului român
04. Bucăți din Parcul Grozăvești, retrocedate de Poteraș, ajunse la rude ale nevestei
05. 
Cum a fost privatizat Bucureștiul
06. 
Guru al terapiilor energetice: magie neagră cu 8 milioane de euro
07. 
Europarlamentarul Ramona Mănescu, loc de casă în Cotroceni, pe mâna mafiei retrocedărilor
08. 
Mafia retrocedărilor: infractor neinvestigat de DNA în 2010, martor la DNA în 2017
09. Banca-fantomă a unui multimilionar al retrocedărilor
10. Învingătorul. Spectaculosul caz al infractorului care a devenit milionar în euro în timpul unei anchete DNA
11. Europarlamentarul Ramona Mănescu, tunuri imobiliare prin metoda „Mătușa”
12. Europarlamentarul Ramona Mănescu, afaceri-căpușă, prin conturi de mătușă
13. Moșia ascunsă a lui Cristian Poteraș: vile și 7 hectare, pe Valea Prahovei, pe numele soacrei