Ioana Moldoveanu Sea Navigator, o navă care transportă mărfuri, reapare pe radar pe 21 ianuarie 2022, cu puțin timp înainte să ajungă în portul Constanța.
Dispăruse de trei săptămâni în apropiere de coasta cipriotă.
În ultimii ani, mai multe nave au oprit sistemele de localizare ca să treacă clandestin prin portul sirian Tartus. Aici e punctul de încărcare pentru o resursă importantă. Se numește rocă fosfatică și este materie primă pentru îngrășămintele folosite în agricultură. Este extrasă din minele Siriei, disputate de către milițiile guvernamentale și de organizația ISIS, responsabilă de numeroase atentate teroriste.
Exporturile au fost controlate în bună parte de un oligarh rus din anturajul lui Vladimir Putin, principalul aliat al regimului dictatorial de la Damasc. Apoi oligarhul, el însuși sub sancțiuni, a transferat afacerea pe numele unor firme-fantomă din Moscova.
Dar urmele au rămas: de la directori comuni la birouri deschise la aceeași adresă, unde nu e nimeni.
Pe această filieră au ajuns zeci de mii de tone și în Portul Constanța, deși cumpărătorii din acte erau tot companii din zonele arabe. Alte cantități importante au traversat continentul european: din Serbia, Ucraina sau Bulgaria și până în Italia sau Franța.
„Chiar dacă pare legal, dai bani mânjiți cu sânge unui regim care încalcă drepturile omului și unui oligarh rus pus sub sancțiuni internaționale”, spune Irene Kenyon, expert în aplicarea sancțiunilor internaționale.
Fiscul român susține că nu au fost descoperite încălcări ale sancțiunilor în relațiile comerciale cu Siria. Autoritățile din Bulgaria, Ucraina și Serbia spun că operațiunile sunt legale.
Ibrahim Olabi, un expert sirian care monitorizează astfel de practici, afirmă că metodele pot ajuta acum companiile rusești să evite noile sancțiuni impuse după declanșarea războiului în Ucraina:
„Comerțul cu fosfați sirieni arată că sistemul european de sancțiuni nu prea își îndeplinește scopul. Evitarea sancțiunilor funcționează și nici măcar nu e dificil să faci asta”.
Minele și mercenarii
Puțini sirieni mai trăiesc în satele din jurul orașului antic Palmira, controlat ani la rând de gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIS), implicată în numeroase atentate teroriste.
Siria are una din cele mai mari rezerve de fosfați, dar această industrie a colapsat temporar, în 2015, când militanții Statului Islamic au sechestrat cele mai mari mine din țară. Producția a fost revitalizată anul următor când forțele guvernamentale au recuperat minele și au atras noi cumpărători.
Sunt clienți și din țările care nu susțin regimul dictatorial de la Damasc, aflat sub sancțiuni internaționale încă din 2011, când a început să ucidă protestatarii care îl voiau îndepărtat de la putere.
Bashar al Assad conduce Siria de aproape două decenii, după ce a moștenit puterea de la tatăl său. Sub conducerea lui, Siria a devenit teatrul unui sângeros război civil. Este unul dintre puținii aliați ai lui Vladimir Putin, liderul suprem de la Kremlin. La rândul lui, Putin l-a sprijinit pe Assad să rămână la putere în Siria. (SANA via AP, File)
Muncitorii sunt transportați la minele de fosfați cu autobuzele, fiind aduși din orașele apropiate. Apoi fosfații extrași de ei pleacă cu tirurile sau pe calea ferată spre fabricile de îngrășăminte de lângă orașul Homs sau din apropierea portului Tartus, cu ieșire la Marea Mediterană.
Pe drum, încărcătura e păzită de contractori privați.
Printre cei care operează în zonă se numără și grupul paramilitar Wagner, conectat la elita pro-Kremlin. Același grup de mercenari a participat la masacrul civililor din Mali din ultimii doi ani.
De câteva luni, grupul este implicat și pe frontul din Ucraina, potrivit relatărilor din presa internațională.
OCCRP, organizația media la care este afiliată și RISE Project, a descoperit în imaginile postate pe rețelele sociale și un camion care poartă însemnele Companiei de Protecție și Servicii de Securitate Sanad. Este deținută de omul de afaceri Ahmed Khalil, un apropiat al dictatorului sirian și de generalul Nasser Deeb, șeful unei structuri de securitate din Siria.
Compania își are rădăcinile în miliția care a luptat alături de forțele ruse împotriva grupării jihadiste și a câștigat contractul de pază al minelor după ce militanții ISIS au fost îndepărtați din zonă.
Comerțul cu fosfați i-a îmbogățit și pe cei care au profitat de pe urma războiului.
Conform registrului comerțului sirian, Nasser Deeb este partener în Compania pentru Metale și Investiții cu Khodr Ali Taher, un alt aliat al regimului sirian. Taher a condus miliția locală în orașul natal de lângă Tartus și a crescut alături de divizia a patra a armatei, condusă de Maher Al- Assad, fratele liderului sirian.
Statele Unite și Uniunea Europeană l-au pus pe Ali Taher pe lista sancțiunilor în 2020, acuzându-l, printre altele, că spală bani și că alimentează cu fonduri regimul de la Damasc.
Cercetătorul sirian Azzam Al-Allaf susține că Taher este implicat și în industria fosfaților:
„Ali Taher și Maher al-Assad fac averi din industria fosfaților. Apar în momentul în care fosfații părăsesc minele și sunt transportați prin deșert, până la terminalul din portul Tartus” .
Ali Taher nu a putut fi contactat pe marginea acestui subiect.
Într-un studiu despre comerț publicat în 2020, cercetătorul Al-Allaf a descoperit că Taher este conectat la compania Sada Energy Services care supraveghează muncitorii pentru Stroytransgaz Engineering – controlată, în trecut, de un important oligarh rus.
Răsplata
Pe oligarh îl cheamă Gennady Timchenko și este vechi prieten cu Vladimir Putin, președintele Federației Ruse.
A devenit multimiliardar lucrând cu companiile statului rus din sectorul petrolului și gazelor. Deși a fost acuzat că este interfața prin care Putin și-a pus la adăpost averea, Timchenko susține că e doar partener de judo cu președintele rus.
Deține grupul Stroytransgaz care a construit mai multe conducte prin care Rusia exportă petrol și gaze. Timchenko este și unul dintre cei mai mari beneficiari ai relațiilor economice dintre Moscova și Siria.
Gennady Timchenko/Foto: kremlin.ru
După ce Rusia a intervenit militar în războiul din Siria în favoarea regimului condus de Bashar al-Assad, alte două companii legate de Stroytransgaz și-au securizat locul în industria profitabilă a fosfaților.
Una dintre ele, Stroytransgaz Engineering, a fost o subsidiară a companiei mamă. În 2018, Timchenko a cedat-o către două firme-fantomă înregistrate în Moscova.
Experții susțin că această mișcare a oligarhului poate fi privită ca o încercare de a ocoli sancțiunile. Sunt sancțiuni impuse de SUA și Uniunea Europeană atât asupra Siriei, cât și asupra oligarhului și a grupului său, Stroytransgaz, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014.
În 2019, Stroytransgaz Engineering a câștigat contracte prin care a operat trei combinate siriene de îngrășăminte din apropierea orașelor Homs și Tartus – de unde pleacă și importante cantități de fosfați.
Timchenko s-a distanțat în acte de companie, dar afacerea lui cu fosfați a fost privită ca o răsplată pentru intervenția militară a Rusiei în Siria.
Igor Matveev, un fost diplomat rus la Damasc, a făcut o analiză pentru Consiliul Internațional de Afaceri al Rusiei în care a scris că afacerea “ar putea ajuta la recuperarea banilor cheltuiți pentru operațiunea militară din Siria prin extragerea de minerale valoroase în condiții exclusive”.
Reprezentanții Stroytransgaz insistă totuși că fosta subsidiară nu mai are nicio legătură cu grupul rus.
„STG Engineering este o entitate separată, nu e parte din grupul nostru de companii. E doar o abreviere similară a numelui companiei”, a declarat Natalia Kalinicheva, purtătoarea de cuvânt a companiei Stroytransgaz.
În 2018, o altă companie cu nume similar, Stroytransgaz Logistic, a câștigat un contract pe 50 de ani. A obținut 70 la sută din vânzările de la cele mai mari mine de fosfați din Siria. Sunt chiar minele din apropiere de orașul Palmira.
Diferența de 30 la sută ajunge la Compania Generală de Fosfați și Resurse Minerale (GECOPHAM), aflată în subordinea Ministerului Petrolului din Siria, inclus, de asemenea, pe lista sancțiunilor americane.
Această companie de stat își are sediul tot în zona minelor de lângă Palmira și deține rezervele de fosfați din toată țara.
Ministrul Petrolului și Mineralelor din Siria și, respectiv, GECOPHAM nu au răspuns întrebărilor reporterilor pe marginea acestor afaceri.
Pe hârtie, Stroytransgaz Logistic (STG Logistic) este deținută de o companie-paravan cu sediul la Moscova.
Mai mulți angajați ai săi au însă legături directe cu gigantul Stroytransgaz.
Rusul Igor Kazak, fost director în compania lui Timchenko, declara în 2015 că Stroytransgaz „dorește să participe la reconstrucția Siriei”.
Kazak a devenit și șeful Stroytransgaz Logistic în 2016 și a rămas în funcție până la jumătatea lui 2017. A fost și directorul general al Stroytransgaz Engineering din 2015 până în 2020.
Un alt cetățean rus, Zakhid Shakhsuvarof, a fost managerul Stroytransgaz Logistic în Siria în 2018 și este listat în prezent ca director al filialei oficiale Stroytransgaz din Siria.
„STG Logistic și STG Engineering sunt cu siguranță subsidiare ale companiei Stroytransgaz”, ne-a declarat economistul sirian Karam Shaar.
Cele două divizii împart același sediu în Siria cu filiala oficială a Stroytransgaz. Nu am găsit pe nimeni la sediul lor comun, iar telefoanele sună în gol.
Fantomele de pe mare
Reporterii OCCRP/RISE au monitorizat 15 transporturi făcute din Tartus către țări din Europa, cu ajutorul informațiilor portuare și a imaginilor din satelit, pe care le-au analizat împreună cu alte date obținute din surse deschise.
A rezultat că în opt cazuri vapoarele și-au închis sistemele de localizare când erau în apropierea orașului Tartus, după ce trimiseseră notificări că urmează să ajungă în porturi din Liban, Turcia sau Egipt.
Aproximativ o lună mai târziu au reapărut în apropierea Ciprului.
„Proprietarul nu vrea să se știe că nava lui pleacă din Siria, o țară pusă sub sancțiuni economice”, ne-a spus un căpitan de navă din Tartus, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
O navă de marfă înregistrată în insulele Comore a dispărut de pe radare în mai anul trecut, când se afla în zona costieră a Turciei. La o săptămână distanță, vaporul Kubrosli-y a reapărut în apropiere de Cipru, înainte să ajungă în Ucraina.
Deși nu există date referitoare la ruta din acea săptămână, fotografii postate pe Facebook de o agenție a guvernului sirian cu două zile înainte ca nava să reapară pe radar indică motivele pentru care echipajul ar fi putut să stingă dispozitivele de localizare.
Într-una din imagini, Bassam Tourmeh, ministrul sirian al petrolului și mineralelor, apare în portul Tartus. În alta apare nava Kubrosli-y andocată într-o zonă portuară construită special pentru a încărca fosfați.
Nava Kubrosli-y andocată în portul sirian Tartus. Sursa foto: Facebook
În iunie 2020, portul Tartus a șters de pe site-ul său datele, dar mai multe transporturi de fosfați au putut fi identificate ulterior de reporteri.
Nava de marfă Sea Navigator, înregistrată în Honduras, a dispărut de pe radare în 4 ianuarie 2022, când se afla în apropierea coastei cipriote.
A reapărut îndreptându-se spre nord, înainte să ajungă în portul Constanța pe 21 ianuarie 2022.
Cu trei ani mai devreme, pe 20 ianuarie 2019, nava Daytona Prime a dispărut de pe radar când se afla la sud de Cipru și se îndrepta spre Siria. Două săptămâni mai târziu, nava s-a oprit în portul Tartus, potrivit imaginilor din satelit. Ajunsese chiar în zona unde este încărcată rocă fosfatică pentru export.
Vaporul ajunge apoi și în portul Constanța pe 16 februarie 2019, după ce a reapărut pe radare în sudul coastei cipriote. Datele arată că Daytona Prime, înregistrată într-o țară africană, a transportat atunci 20.000 de tone de rocă fosfatică, expediată de firma STG Logistic. Destinatarul era o companie din Liban.
Organizația Maritimă Internațională, care reglementează transportul mondial, cere navelor să transmită permanent pozițiile în care se află. Dar navele au continuat să dispară de pe radar înainte să ajungă în portul sirian.
Așa a făcut și echipajul de pe Prince Mouhammad, care a realizat în 2019 și 2020 două transporturi cu rocă fosfatică. Erau, în total, 40.000 de tone. A oprit și în portul Constanța. Expeditorul a fost aceeași companie STG Logistic, iar ca destinatari erau două firme înregistrate în Liban.
Prince Mouhammad este în proprietatea unei companii tot din Liban. Este controlată de rudele lui Jihad al-Arab, un antreprenor apropiat de Saad Hariri, fostul premier al Libanului, pus sub sancțiuni de SUA pentru corupție. Nu a răspuns întrebărilor trimise de reporteri pe marginea acestui subiect.
Ibrahim Olabi, un expert sirian care monitorizează astfel de practici, susține că metodele pot ajuta acum companiile rusești să evite noile sancțiuni impuse după conflictul din Ucraina:
„Comerțul cu fosfați sirieni arată că sistemul european de sancțiuni nu prea își îndeplinește scopul. Evitarea sancțiunilor funcționează și nici măcar nu e dificil să faci asta.”
Deși există riscuri privind violarea sancțiunilor, Serbia, Ucraina, România și alte trei state din Uniunea Europeană figurează că au importat fosfați din Siria în valoare de peste 80 de milioane de dolari începând cu 2019.
Agenția Națională de Administrare Fiscală din România (ANAF) ne-a comunicat că importurile din România sunt controlate de autoritatea vamală și că nu au fost descoperite încălcări ale sancțiunilor europene în raporturile comerciale cu Siria.
Filierele europene
Deasupra unui magazin de haine second hand din cartierul londonez Kesington, reporterii OCCRP au descoperit una dintre companiile-paravan care vinde fosfații sirieni în Ucraina.
Se numește Resalper Trading Ltd și în august 2020 a vândut marfă în valoare de 450.000 de dolari. La primire era compania Prime Organics din Ucraina. În ultimii doi ani, această companie figurează ca principalul importator din statul vecin al fosfaților sirieni, conform datelor vamale ale autorităților ucrainene.
Doar că Resalper Trading Ltd nu a raportat tranzacția autorităților fiscale din Londra. Biroul unde își are sediul este deținut de o companie care înregistrează firme pe bandă rulantă.
Firma londoneză a fost înregistrată în 2019 de ucraineanul Ruslan Turkovskyi, dar acesta a refuzat să comenteze subiectul tranzacției nedeclarate.
Valoarea importurilor de fosfați sirieni făcute de Ucraina a crescut de la trei milioane de dolari, în 2018, la 15 milioane anul trecut.
Cele mai multe importuri intrau în țară prin portul Nika Tera. Este controlat de magnatul ucrainean Dmitry Firtash, care s-a îmbogățit în anii 2000 din intermedierea importurilor cu gaze de la gigantul rus Gazprom. Apoi a cumpărat mai multe combinate de îngrășăminte în țara natală. Așa a ajuns să exporte îngrășăminte și în România în ultimul deceniu.
Firtash a fost pus sub sancțiuni chiar la el în țară, anul trecut, după ce autoritățile de la Kiev l-au acuzat că alimentează cu materii prime industria de război a Kremlinului.
Folosirea unor firme-fantomă este o strategie des folosită pentru a ascunde faptul că entități puse sub sancțiuni beneficiază de pe urma tranzacțiilor, susțin experții.
“Chiar dacă pare legal, dai bani mânjiți cu sânge unui regim care încalcă drepturile omului și unui oligarh rus pus sub sancțiuni internaționale”, a declarat Irene Kenyon, expert în aplicarea sancțiunilor internaționale.
Importurile de fosfați făcute de Ucraina s-au oprit în februarie 2022, când țara a fost invadată de Rusia.
În schimb, Serbia este unul dintre cei mai mari importatori de fosfați din ultimii ani. Doar în 2021, Yufofarm, o companie care se ocupa în trecut de cosmetice, a importat mărfuri de aproape 27 de milioane de dolari din Siria.
Reprezentanții firmei nu au oferit detalii despre aceste importuri.
Yufofarm este deținută de partenerul lui Stanko Popovic, un afacerist sârb care controlează Elixir Group. Compania lui Popovic a cumpărat și fosfații sirieni importați de Yufofarm. Iar Elixir este furnizorul exclusiv pentru Groupe Roullier – un conglomerat francez care desfășoară activități în agricultura din Serbia.
Un purtător de cuvânt al companiei franceze a spus că nu au folosit fosfați sirieni și că respectă sancțiunile internaționale.
Popovic își amintește că a cumpărat fosfați sirieni, lucru pe care susține că îl face de mai multe decenii, dar afirmă că tranzacțiile sunt legale:
„Nu cooperăm cu nicio companie din Siria nici în domeniul importurilor de fosfați, nici în vreun alt domeniu”.
Importurile de fosfați trec și prin portul Constanța, iar majoritatea tranzacțiilor au fost făcute prin două companii.
Prima este Blue Gulf Trading, înregistrată în Emiratele Arabe. A doua este Medsea Trading din Liban. Ambele sunt deținute de un afacerist libanez, Afif Nazih Auf. Nu ne-a răspuns la întrebări.
În Italia, fosfații sirieni sunt importați de compania de îngrășăminte Puccioni Spa. Reprezentanții companiei au confirmat tranzacțiile, dar au adăugat că de intermedierea relațiilor cu autoritățile siriene s-a ocupat un broker. Mai susțin că nu au lucrat cu diviziile Stroytransgaz.
Bulgaria importă fosfați sirieni prin Fertix EOOD, o companie mică înregistrată în 2017. Radostin Radev, directorul companiei, și-a început cariera la Agropolychim – unul dintre cei mai mari producători de îngrășăminte din regiune.
Este o problemă de supraviețuire, susține, la rândul său, Sergiy Moskalenko, directorul companiei ucrainene Dnipro, care activează în industria îngrășămintelor. Cumpără fosfați din minele siriene, dar se ferește să recunoască asta.
„Ascultă, trebuie să mâncăm. Pentru a mânca trebuie să hrănim solul cu îngrășăminte și ca să facem asta avem nevoie de materia primă. O cumpărăm din păcate de la…”, ne-a spus Moskalenko, după care a făcut o pauză mai lungă și a adăugat că achiziționează fosfați de la cine le oferă.
Autoritățile din Ucraina, Serbia și Bulgaria susțin că importurile de fosfați din Siria sunt considerate legale.
Comisia Europeană ne-a comunicat că este decizia fiecărei țări dacă importurile de fosfați încalcă sau nu sancțiunile impuse.
Reporteri: Mohammad Bassiki (SIRAJ), Oleg Oganov (Mykolaiv Center for Investigative Reporting), Charlotte Alfred (Lighthouse Reports), Bashar Deeb (Lighthouse Reports), Lara Dihmis (OCCRP), Jovana Tomić (CINS), Nikolay Marchenko (Bivol), Lorenzo Bagnoli (IRPI) și Ana Poenariu (RISE Project)
Au contribuit: Eva Constantaras (Lighthouse Reports), Hala Naserddine, (Daraj), Adam Chamseddine (Al Jadeed TV), Hervé Chambonniere (Le Telegramme), Ahmad Haj Hamdo, Ayman Makieh și Ahmad Obaid (SIRAJ).
CITEȘTE ȘI
SANCȚIUNI FĂRĂ BANI: BANCA ȘI NAVELE SIRIENE
Rise Project 
Andrei Ciurcanu 
Ionuț Stănescu