BOLNAVII PE CARE STATUL ÎI NUMĂRĂ DIFERIT

Datele din ultimii 20 de ani arată astfel:

• Peste 1260 de persoane au murit de mezoteliom pleural, o formă agresivă de cancer asociată cu expunerea îndelungată la pulberea de azbest. 
• Doar 3 cazuri au fost recunoscute de statul român ca boli profesionale.

De ce? Pentru că ar fi trebuit să le plătească bolnavilor compensații financiare în valoare de 12 salarii minime pe economie. Oamenii au fost nevoiți să treacă prin mai multe comisii medicale ca să primească banii, dar statul i-a refuzat la final și s-a luptat cu ei prin tribunale.

Statisticile diferă în funcție de instituția care le raportează.

Încă din 1999, Guvernul recunoștea că datele oficiale sunt subraportate.

Au trecut mai bine de două decenii, dar lucrurile nu s-au schimbat.

Și modul de calcul al compensațiilor a rămas la fel, deși s-a bazat din start pe date improvizate. Alte țări acordă compensații mult mai consistente, fără să îi mai plimbe pe bolnavi prin comisii medicale. 

Cât costă o viață

Când îi pune pe muncitorii din secțiile de azbociment să cotizeze la noul fond de asigurare, în 1999, Guvernul Radu Vasile știe deja că numărul cazurilor de boli profesionale este subraportat.

Recunoaște acest lucru chiar în documentele oficiale pentru promovarea proiectului de lege prin care a fost înființat un fond special pentru accidente și boli profesionale.

Extras din nota de fundamentare a Guvernului pentru proiectul legii privind fondul pentru accidente și boli profesionale.

Au fost luate atunci în calcul aproximativ 1500 de boli profesionale și 10 mii de accidente de muncă. Pe baza datelor subraportate, Guvernul a calculat compensațiile maxime de 12 salarii minime brute pe economie.

Modul de calcul a rămas la fel până astăzi.

Suma a crescut astăzi de aproape trei ori față de perioada 2012-2014, când România a înregistrat cele mai multe cazuri. Atunci, valoarea compensațiilor pentru fiecare bolnav nu depășea 2000 de euro. A ajuns în prezent la aproape 6000 de euro datorită creșterilor repetate ale salariului minim.

Dar statul n-a vrut să plătească nici acești bani. A preferat să-i plimbe pe bolnavi prin diverse comisii medicale și apoi prin tribunale, pentru diverse motive: fie că dosarele erau incomplete, pentru că ar fi lipsit semnătura fostului angajator, fie că nu cotizaseră la fondul special pentru boli profesionale.

Unii dintre cei care cu care s-a luptat statul mai aveau doar câteva luni de trăit. (Detalii, AICI)

Datele primite de la Casa de Pensii arată că, în tot județul Gorj, suma totală acordată de statul român celor care au lucrat zilnc cu azbest a fost de 495 de mii de lei în ultimii 20 de ani. 

Au fost doar 36 de dosare admise, aproape o treime din numărul solicitărilor, iar fiecare bolnav a primit, în medie, puțin peste 12 mii de lei. Gorj este al doilea județ după numărul de cazuri din țară. Compensația se poate acorda o singură dată, după ce bolnavii sunt obligați să treacă printr-un labirint birocratic despre care RISE a scris aici. 

Raportări diferite

Am cerut date de la cele trei instituții care contabilizează cazurile de boli profesionale cu expunere la azbest: Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) și, respectiv, Casa de Pensii – instituția care acordă compensațiile pentru boli profesionale.

INSP, care gestionează registrul bolilor profesionale, susține că, din 2000 și până în prezent, s-au înregistrat în România 841 de cazuri de boli profesionale cu expunere la azbest.

În realitate, situația este mult mai dramatică.

În 20 de ani, statul român a strâns pe hârtie doar trei persoane diagnosticate cu mezoteliom pleural – care au fost încadrate efectiv ca boală profesională. 

Câți au murit, însă, în aceeași perioadă de această formă rară de cancer asociată cu expunerea la pulberile de azbest?

1269 de oameni, ne spune tot INSP.

În ultimii opt ani, 1119 de persoane au fost internate și au primit diagnosticul de azbestoză, o boală cronică ce provoacă insuficiență respiratorie. În schimb, sunt doar 769 cazuri de azbestoză, aprobate ca boală profesională, în ultimii 22 de ani. 

Medicii spun că numărul bolnavilor poate fi mult mai mare, pentru că boala nu este ușor de diagnosticat.  

Bolile cronice asociate cu expunerea la azbest provoacă insuficiență respiratorie, potrivit medicilor. Foto: Andreea Alexandru/Mediafax

În plus, cei îmbolnăviți nu mai au răgazul necesar ca să-și completeze dosarul și să obțină compensații financiare:

„Dacă le pui diagnosticul de mezoteliom, cine credeți că mai umblă să-și obțină din spate (acte pentru dosar)? E o boală foarte gravă, ei mor într-un an, maxim un an”, spune Elena Vlad, medic pneumolog la Spitalul Județean din Târgu Jiu.

Vârful acestor boli profesionale a fost potrivit datelor INSP, între 2012-2014, când s-au înregistrat mai mult de jumătate din cazurile raportate în două decenii. Explozia cazurilor din acea perioadă are și o explicație oficială: Direcțiile de Sănătate Publică  din două județe, Gorj și Buzău, au derulat campanii și investigații amănunțite pentru cei care lucraseră în mediu toxic.

Numărul bolnavilor a scăzut apoi brusc. 

Am urmărit traseul cifrelor raportate de INSP, DSP-uri și Casele de Pensii în județele în care au funcționat combinate de azbociment. Am descoperit astfel că instituțiile responsabile îi numără diferit pe acești bolnavi.

Gorj. Este în top trei județe cu cele mai multe cazuri de boli profesionale legate de expunerea la azbest. Cazurile sunt împrăștiate în jurul fostului Combinat de Azbociment de lângă Târgu Jiu. Statistica INSP arată că în tot județul au fost 245 de cazuri în ultimii 20 de ani. Când schimbăm instituția, apar alte cifre. În aceeași perioadă, DSP Gorj a contabilizat doar 198 de cazuri. În schimb, Casa de Pensii Gorj, unde vin dosarele de la DSP, a raportat doar 94 de dosare depuse.

Iar dintre acestea doar 36 au fost admise pentru compensații. 

„Nu avem cunoștință despre cauzele acestor diferențe”, ne-a răspuns Casa de Pensii Gorj.

Dâmbovița. În evidențele DSP apar două cazuri de azbestoză și două de mezoteliom. Ele provin din rândul foștilor angajați ai Azbocim SA, compania care a deținut Combinatul de Lianți și Azbociment de la Fieni.

În tot județul, un singur om a primit compensații în anul 2016. A încasat puțin peste 10 mii de lei.

Casa de Pensii Dâmbovița susține că nu a respins niciun dosar până în prezent pentru azbestoză sau mezoteliom, dar că a existat totuși un litigiu cu un fost angajat.

La INSP situația diferă din nou: un caz de azbestoză din 2015 și un caz de mezoteliom din 2006. În evidențele aceleiași instituții, la Dâmbovița figurează 25 de persoane care au murit din cauza acestui tip agresiv de cancer în ultimele două decenii. 

Numărul lor se dublează brusc când întrebăm Spitalul Județean din Târgoviște, municipiul-reședință de județ. Aici au fost înregistrate 54 de cazuri de mezoteliom doar din 2016 încoace.

Constanța. Aici a funcționat Combinatul de Lianți și Azbociment Medgidia. În evidența DSP apar 19 cazuri de boli profesionale ca urmare a expunerii la azbest. Au fost declarate pentru perioada 2003-2018. Numărul e confirmat și de INSP, cu o diferență de o persoană. Aici sunt 20 de bolnavi cu azbestoză. Doar 13 au ajuns însă și la Casa de Pensii. Instituția a refuzat să ne comunice și sumele plătite drept compensații, motivând că ar fi date cu caracter personal. 

Neamț. DSP-ul local a declarat un singur caz de azbestoză în 2005, confirmat și de statistica INSP. Niciunul nu a ajuns pentru compensații la ușa Casei de Pensii. În județ a funcționat mai multe decenii Combinatul de Lianți și Azbociment de la Bicaz. 

Bihor. Aici trebuiau declarate cazurile de la Combinatul de Azbociment din Aleșd, care a funcționat din 1968 până în 2006. Foștii angajați susțin că au lucrat fără mască și echipament de protecție. (Detalii, AICI).

Cu toate astea, în județ nu există niciun caz de boală profesională din cauza expunerii la azbest, conform DSP și INSP. 

Casa Națională de Pensii susține că structurile sale resping doar dosarele care nu îndeplinesc condițiile legale și ne-a trimis la filiala județeană: „La nivelul caselor teritoriale de pensii există evidența globală a compensațiilor.”

Dar Casa de Pensii Bihor nu ne-a mai răspuns apoi.

La nivel național, situația arată ca în harta de mai jos.

„Cel mai mare dezastru de sănătate”

În Franța, cei cărora le-a fost recunoscută boala profesională primesc din asigurările sociale și o sumă care compensează incapacitatea de muncă până la momentul ieșirii la pensie.

Fondul de Compensare al Victimelor Azbestului (numit FIVA) a fost înființat în 2001.

Bolnavii își pot suplimenta de aici sumele încasate din asigurări sociale. Trebuie doar să depună un dosar la FIVA.

Evită astfel procesele cu foștii angajatori. Franța acordă compensații financiare și când oamenii nu au o boală profesională recunoscută oficial, dar suferă de pe urma expunerii. Astfel ajung să fie asigurați de stat și oamenii care au locuit, au muncit sau au învățat lângă fabrici, precum și soțiile celor care lucrau în locuri expuse la azbest.

La începutul anilor 2000, instanțele din Franța încep să dea câștig de cauză foștilor muncitori ai fabricilor de azbest, care pot ieși la pensie după 50 ani. Tot atunci este înființat și fondul de compensare pentru victimele azbestului (FIVA).

Francezii plătesc sute de milioane de euro pe an pentru compensații și astăzi. În 2020, FIVA a înregistrat 17.000 de cereri noi, dintre care 15.000 au fost admise, și a plătit indemnizații de 234 milioane de euro. De la înființarea fondului s-au făcut plăți de 6,4 miliarde de euro, iar numărul victimelor sprijinite financiar a depășit 100 de mii. 

ANDEVA, asociația care se ocupă de drepturile victimelor azbestului în Franța, susține că „azbestul este cel mai mare dezastru de sănătate pe care Franța l-a cunoscut”.

În România, grupul francez Lafarge, care a preluat trei combinate de azbociment de la statul român, a refuzat inițial să semneze cererile bolnavilor, solicitate de Casa de Pensii pentru obținerea compensațiilor.

Cu toate că semnătura era o simplă formalitate, fără vreo pretenție financiară, dar ideea de a fi catalogați drept foști angajatori ai unor muncitori expuși la azbest i-a făcut pe șefii grupului francez să prefere calea instanțelor de judecată. 

Obligativitatea acestei semnături fusese înlăturată de lege cu ani în urmă, dar, cu toate acestea, au fost bolnavi care au avut surpriza să piardă în instanță: „Nu sunt îndeplinite condițiile legale, în sensul că cererea (...) nu este completată, semnată și ștampilată de către angajatorul unde a dobândit boala profesională”.

Așa au ajuns oamenii să dea în judecată Lafarge pentru o simplă semnătură. Judecătorii au constatat apoi că le-au fost îngrădite drepturile: „Prin refuzul nejustificat al societăţii (...) de a completa și semna cererea tip (...), reclamanta se află în situaţia de a nu putea beneficia de acordarea compensaţiei pentru atingerea integrităţii.”

Lafarge a fost astfel obligată, în unele cazuri, să semneze documentele foștilor angajați. 

În altele, judecătorii au menționat faptul că semnătura nu mai e necesară de ani buni.

Între timp, Lafarge România a fost absorbită de grupul elvețian Holcim. Șefii grupului elvețian susțin că nu au deținut niciodată o fabrică de azbociment la noi:

„ (...) Bunurile la care vă referiți au fost vândute de Lafarge în 1999 la scurt timp după ce au fost achiziționate de la Romcim (vechea denumire a combintatulelor de azbociment preluate de grupul francez)”.

Holcim are o istorie veche în industria de profil.

Conform presei elvețiene, familia Schmidheiny, care deține grupul elvețian, a început afacerile cu azbest acum un veac, când a preluat o companie locală numită Eternit AG. A devenit apoi un imperiu al azbestului, cu fabrici în Europa de Est, Africa, India, China, Asia și America. În anii ‘80, conducerea companiilor a fost preluată de strănepoții fondatorului: Stephan Schmidheiny, care a primit grupul Eternit, și, respectiv, fratele său, Thomas Schmidheiny, care a devenit directorul Holcim.

Azbestul a fost interzis în Elveția din 1990. 

În 1989, Stephan Schmidheiny a vândut divizia Eternit către fratele său, care a integrat-o apoi în grupul Holcim .

Stephan Schmidheiny a fost ținta a numeroase procese în Italia. Foștii săi angajați l-au chemat în judecată pentru omor din culpă. Au avut câteva victorii în primă instanță, dar deciziile judecătorilor au fost anulate ulterior. 

În 2012, Schmidheiny a fost găsit vinovat într-un alt dosar pentru neglijență. Acuzația? Insuficiența măsurilor de protecție, ceea ce provocase moartea a 3000 de oameni care lucraseră în fabricile companiei din Italia. A primit 18 ani de închisoare, însă a fost achitat de Curtea de Casație - instanța supremă din Italia.

În aprilie 2022, Stephan Schmidheiny a primit 3 ani și jumătate de închisoare la o altă instanță din Napoli. Soluția nu este însă definitivă. Procurorii ceruseră în acest dosar aproape 24 de ani de închisoare pentru moartea a 6 muncitori și doi membri de familie, care lucraseră la o fabrică a grupului elvețian din Bagnoli. În lipsa măștilor, muncitorii folosiseră batiste ca să se protejeze de azbest.

Compania Eternit a primit, de asemenea, o condamnare în Belgia în urmă cu 11 ani. A fost obligată la plata a 250 de mii de euro către familia unei victime. Judecătorii belgieni au constatat atunci cinismul cu care compania a continuat să folosească azbestul ignorând dovezile științifice ca să-și protejeze profitul. 

Oficialii grupului elvețian susțin însă că „ operează cu respectarea celor mai înalte standarde de sănătate, siguranță și mediu” în toate fabricile pe care le dețin:

„Este o valoare fundamentală pentru noi și nu este negociabilă în niciuna din activitățile noastre. Aplicăm aceste standarde riguroase în fiecare afacere pe care o achiziționăm.”

Laurie Kazan-Allen, activistă și coordonatoare a organizației Ban Asbestos Secretariat (IBAS), este de altă părere:

„Ca un rezultat al moștenirii lăsate în urmă de dinastia Schmidheiny, Elveția este responsabilă pentru morții pe care industria azbestului le-a lăsat în urmă în lume. Stephan Schmidheiny este implicat în prezent în numeroase procese în instanțe din Italia, unde este judecat pentru numeroase infracțiuni, printre care și omor. În 1929, un alt membru al familiei sale, Ernst Schmidheiny a pus bazele unui cartel internațional al azbestului și cimentului prin care a controlat prețurile, a manipulat piețele, s-a opus reglementărilor guvernamentale etc.”.

În ultimii ani, un val de critici s-a abătut asupra marilor corporații care preferă să opereze din Elveția, datorită climatului prietenos - în special nivelul scăzut al taxelor. Subsidiarele lor din alte state au fost acuzate de încălcări flagrante ale drepturilor omului și provocarea unor dezastre de mediu.

Cum aceste fapte se petrec în alte jurisdicții, tragerea la răspundere a companiilor- mamă este greu de realizat.

În urmă cu doi ani, elvețienii au mers la vot pentru o inițiativă a organizațiilor neguvernamentale care avea ca scop  tragerea la răspundere a corporațiilor. ONG-urile locale au cerut atunci obligarea multinaționalelor rezidente la impunerea unui set de reguli care să se aplice și subsidiarelor din alte țări. Orașele elvețienilor au fost împânzite cu afișe care surprindeau suferința oamenilor afectați de dezastrele ecologice lăsate în urmă de marile companii. Inițiativa nu a fost votată. 

Frédéric Krauskopf, profesor de drept la Universitatea din Berna, susține că este dificil de tras la răspundere o corporație care a continuat să producă azbest în alte țări, deși acest lucru era interzis în statul în care își avea sediul compania-mamă: 

„Dacă o subsidiară dintr-o țară respectă legislația locală și nu face nimic ilegal, devine foarte dificil”. 

În schimb, Krauskopf condamnă modul în care sunt exploatate diferențele dintre state:

„Ar trebui să fim nemulțumiți că societatea noastră a ajuns să se bazeze pe faptul că există diferențe între țări. Țări cu salarii foarte mici și lipsa protecției sociale. În pofida acestui context, ar fi fost bine dacă Elveția, un model economic de succes, ar fi arătat că vrem să ne asumăm responsabilitatea.”

CITIȚI ȘI

FABRICA ÎN CARE BOALA N-A PUTUT SĂ INTRE

AFACERI TOXICE

Roxana Jipa

A contribuit: Ayse Turcan, jurnalist freelancer WOZ (Elveția)
Ilustrație: Robert Obert

#AfaceriToxice este un proiect de investigație realizat cu sprijinul Journalismfund.eu.