Afacerea “lasagna”: culisele unei fraude

VIZUALIZARE_JAN_FASEN

Afacerile lui Jan Fasen

RISE Project a aflat unde și cum a fost parafată tranzacția alimentară care a avut ca finalitate înșelarea consumatorilor britanici cu lasagna preparată din carne de cal. Problemele afacerii se mută la Paris, acolo unde a avut loc și întâlnirea dintre producătorul român, intermediarul offshore și francezii de la Spanghero, parte a holdingului Pujol.

PARIS, OCTOMBRIE 2012. Reprezentanţi a sute de companii participă la târgul internaţional SIAL al industriei alimentare. Printre ei, și actorii principali ai afacerii cu carne de cal implicată astăzi în scandalul european.

La expoziția din Paris are loc prima întâlnire dintre oficialii francezi ai grupului Spanghero/Poujol și producătorul român de carne, Iulian Căzăcuț. Întâlnirea dintre cele două părți a fost intermediată chiar de către belgianul Jan Fassen, directorul firmei cipriote Draap Trading Ltd., interpusă pe lanțul comercial dintre abatorul românesc și compania franceză.

Iulian Căzăcuț, patronul abatorului din Botoșani, a confirmat joi pentru RISE Project cum a fost parafată afacerea cu francezii: “Jan Fasen a venit la noi cu domnul Poujol (n.r.­ proprietarul holdingului francez) la acea expoziție din octombrie 2012″. Cele trei părți au convenit ca tranzacțiile să se deruleze prin firma Draap Trading (AICI).

Separat, firma cipriotă avea deja contracte comerciale și cu abatorul românesc din Botoșani și cu holdingul francez.

Precedentul olandez. Tribunalul din Breda, Olanda, l­-a condamnat anul trecut pe belgianul Jan Fasen pentru o afacere similară. Belgianul a fost acuzat atunci că a vândut carne de cal drept carne de vită, falsificând documente de pe traseul comercial.

LINKEDIN_JAN_FASEN_DRAAP_TRADING

Pagina de linkedin al lui Jan Fasen il listează pe acesta ca director al Draap Trading

Destinatarii cărnii au fost tot companii franceze pe care sentința judecătorilor olandezi nu le nominalizează (AICI).

Jan Fasen figureză oficial ca director în trei companii olandeze, două dintre ele fiind implicate în afacerea care i­-a adus problemele legale de anul trecut.

 

 

CITEȘTE ȘI

INTERMEDIARII SECREȚI DIN AFACEREA CĂRNII

ÎN MIJLOCUL OLIGARHILOR