Unde se află casele din București ale lui Robert Turcescu

Febra cu care Robert Turcescu a cumpărat case și terenuri în timpul carierei lui jurnalistice l-a împins și spre ansamblurile rezidențiale pe care Robert Negoiță le-a vândut ocolind plata TVA-ului. FOTO: Gabriel Petrescu/Mediafax.

Febra cu care Robert Turcescu a cumpărat proprietăți imobiliare în timpul carierei lui jurnalistice l-a împins spre blocuri ridicate pe vremea lui Gheorghiu-Dej, dar și spre cartierele ANL, subvenționate de stat, și ansamblurile rezidențiale pe care Robert Negoiță le-a vândut ocolind plata TVA-ului. FOTO: Gabriel Petrescu/Mediafax.

După ani buni de carieră în presă și alți ani, mai tulburi, în care și-a turnat cenușă în cap pentru tot felul de înregimentări secrete ori și-a însușit un partizanat fără perdea în favoarea fostului președinte al României, Robert Turcescu a intrat în politică.

Acum trei luni, spre surprinderea generală, a fost anunțat candidat al PMP la Primăria Capitalei. Surpriza a fost repede depășită de o alta. Cea a declarației lui de avere. Turcescu este milionar în euro, au aflat foștii lui colegi de breaslă, înainte de a da vestea mai departe și a o întinde în toată țara.

Fostul realizator al emisiunii 100% are zeci de conturi bancare, acțiuni blue chips la Bursa de Valori Bucuresti și atât de multe apartamente, case și terenuri încât l-ar umple de treabă pe un agent imobiliar, dacă și-ar scoate bunurile la vânzare.

I-am căutat proprietățile din București – nu și pe cele din provincie – le-am fotografiat și am încercat să aflăm câți bani a dat pe ele.

Am găsit o colecție de case și terenuri strânse la întâmplare, cumpărate de cineva care făcea eforturi să cheltuiască niște venituri mari, nu de un investitor care urmărea o strategie bine pusă la punct.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Pe vremea când încă era o tânără stea a presei române, Turcescu a cumpărat, unul după altul, apartamente cu suprafețe mici, cât cutiile de chibrituri, în blocuri vechi din cartierele proletare.

Trăgând linie în 2008, anul în care s-a încheiat campania lui de achiziții imobiliare în București, Turcescu avea doar două locuințe mai generoase: o casă luată de la stat, la preț de chilipir, subvenționat de stat, printr-un program ANL și un apartament luat de la Robert Negoiță, în celebrele blocuri pe care acesta le-a ridicat făcând evaziune fiscală.

Mai jos, o descriere sumară a fiecărei proprietăți în parte și un scurt interviu cu Robert Turcescu.

Într-un bloc ca acesta din Piața Muncii, se găsește una dintre garsonierele lui Turcescu.

Într-un bloc ca acesta din Piața Muncii, se găsește una dintre garsonierele lui Turcescu.

1. Bulevardul Ștefan cel Mare. În apropiere de Piața Muncii. Bloc ridicat în anii 1970-1980. La parter, două birouri notariale.

Turcescu a cumpărat aici o garsonieră de 37 de mp. Data tranzacției: decembrie 2003.

Vânzător: prima lui soție, Corina Ilie, de care a divorțat în același an.
Prețul plătit: 8.000 de euro.

2. Bulevardul Nicolae Grigorescu. Peste drum de Ștrandul Titan. Lângă Biserica Acoperământul Maicii Domnului.

Blocul, ridicat în 1967, cuprinde 260 de apartamente, dintre care 220 sunt garsoniere. Una dintre garsoniere, de 30 de mp, e a lui Turcescu. A cumpărat-o în aprilie 2004.

Prețul: necunoscut.

În 2004, la patru luni distanță după ce își cumpărase o garsonieră, Turcescu și-a mai luat una, într-un bloc din Titan.

În 2004, la patru luni distanță după ce își cumpărase o garsonieră, Turcescu și-a mai luat una, într-un bloc din Titan.

3. Bulevardul Basarabia, aproape de Arena Națională, peste drum de parcul Național.

Un bloc construit în anii 1962, identic altora care mărginesc, clonate, aglomerația străzii.

În septembrie 2004, Turcescu a cumpărat aici un apartament cu două camere, de 44 de mp. Prețul plătit: 30.500 de euro.

4. Strada Parcului, între Romexpo și cartierul Pajura. Ansamblu rezidențial construit de ANL, format din vile tip, lipite una de alta, cu curți minuscule.

În aprilie 2005, Turcescu a contractat aici o casă cu patru camere, dispusă pe două niveluri, în suprafață de 126 de mp. Patru ani mai târziu, a putut să se mute în ea.

Prețul, scris în contractul de construire: 69.300 de euro, cu tot cu TVA. Deși mai avea alte trei proprietăți, Turcescu a beneficiat de o subvenție guvernamentală de 10.150 de euro, la această achiziție.

Asta înseamnă că, propriu-zis, în rând cu ceilalți care au contractat vile de acest fel, el a plătit doar 59.150 de euro la cumpărarea casei, o sumă ridicol de mică pentru amplasamentul cartierului, suprafața utilă a locuinței și prețurile acelor ani. În prețul acesta, a intrat și amenajarea unui garaj subteran.

Subvenția de care Turcescu și cei aflați în aceeași situație au beneficiat fusese legiferată de Guvernul Năstase, în 2002, și era destinată tuturor clienților ANL care nu mai primiseră ajutoare de stat pentru achiziționarea altor case.

Datele cartierului ANL din Strada Parcului
Cartierul ANL din Strada Parcului a fost ridicat pe un teren public de 3,6 hectare, transferat gratuit către Agenția Națională pentru Locuințe, prin ordonanță de urgență, de Guvernul Năstase.

Cartierul de case ANL, în care Turcescu a contractat de la stat o viluță cu patru camere, de 126 de mp.

Cartierul de case ANL, în care Turcescu a contractat de la stat o viluță cu patru camere, de 126 de mp.

Cartierul e format din 124 de vile cu un etaj, cu suprafețe utile cuprinse între 91 și 170 de mp.

Cea mai ieftină vilă vândută de ANL aici a costat 52.700 de euro. Cea mai scumpă, 93.000 de euro, cu tot cu TVA – potrivit datelor pe care ANL le-a transmis RISE Project.

Profitul pe care ANL l-a obținut în urma dezvoltării acestui cartier a fost de doar 272.000 de euro.

În 2011, un site imobiliar publica următoarea ofertă: casă cu șase camere în acest cartier, modelul cel mai spațios, de 170 de mp, de vânzare cu 298.000 de euro. Anunțul, AICI.

Asta însemna că ANL a dat imobilele din acest ansamblu rezidențial atât de ieftin încât un singur cumpărător, vânzându-și vila mai departe, putea obține un profit apropiat celui obținut de stat la întreg proiectul.

 

5. Strada Viscolului, periferie. 15 minute de mers de la stația de metrou Păcii. Bucureștiul se rarefiază, pierzându-se pe niște câmpuri pătate cu case și blocuri.

Dezvoltările imobiliare au luat-o înaintea orașului la periferia vestică a Capitalei, acolo unde Turcescu deține un teren de 1.800 de mp.

Dezvoltările imobiliare au luat-o înaintea orașului la periferia vestică a Capitalei, acolo unde Turcescu deține un teren de 1.800 de mp.

Pe stâlpii de telegraf ai unui drum chinuit, cineva promite recompense în cazul găsirii unei pisici dispărute.

Dorul după micuțul animal, pozat din față și profil, e printre puținele semne apăsate de civilizație.

Infrastructura orașului, abia vizibilă, se zbate încă să câștige lupta cu  bălăriile pe care se sprijină linia orizontului.

Turcescu are un teren de 1.800 de mp, aproape pătrat, înconjurat cu plasă de sârmă și acoperit de o iarbă înaltă.

L-a cumpărat în martie 2007 și l-a lăsat așa, zece ani, ca pe un loz imobiliar cu șanse neclare.

Prețul plătit: 199.000 de euro.

6. Șoseaua Vitan-Bârzești. Margine de București, aproape de morga orașului. Lângă enormul hotel RIN, cel mai mare dinCapitală, Robert Negoiță, azi, primar al sectorului 3, a ridicat două blocuri.

Cel mai spațios apartament al lui Turcescu se găsește în blocurile pe care Robert Negoiță le-a lipit de RIN Grand Hotel. FOTO: Gabriel Avramovici.

Cel mai spațios apartament al lui Turcescu se găsește în blocurile pe care Robert Negoiță le-a lipit de RIN Grand Hotel. FOTO: Gabriel Avramovici.

Le-a construit și le-a vândut în nume personal, fără să plătească TVA.

Sunt două dintre blocurile de pe urma cărora ANAF i-a calculat datorii la stat – TVA restant, dobânzi și penalități – de 50 de milioane de euro, plasându-l în fruntea celor mai îndatorate persoane fizice din România.

Pentru felul în care a ocolit fiscul, la aceste dezvoltări imobiliare, Negoiță a și fost trimis în judecată de DNA, în această primăvară, fiind acuzat de evaziune fiscală.

Aici, lângă hotelul RIN, Turcescu a cumpărat de la el un apartament cu trei camere, în suprafață de 96 de mp.

Data tranzacției: februarie 2008. Prețul plătit: 115.000 de euro.

Lipsesc din lista de mai sus un apartament, două terenuri agricole și unul intravilan din Argeș și câte un teren intravilan din Tulcea și Ilfov – si ele proprietăți declarate de Robert Turcescu.

RISE Project: Cum ați ajuns să cumpărați de la Negoiță, acolo, la periferia Bucureștiului?

Robert Turcescu: Nu este la periferie, e în apropierea hotelului RIN. Blocul e lipit de RIN Grand Hotel. Dacă mergeți acolo, o să vedeți că zona are o dezvoltare foarte mare. Am considerat la momentul respectiv că este un loc foarte interesant. Este și un supermarket acolo, în apropierea târgului Vitan. Apartamentul este spațios. Mi s-a părut că e o zonă bună. Am ajuns acolo cu un coleg de la Realitatea TV, care își cumpărase ceva în zonă.

Era bun prețul, la ora aia?

Destul de mare. Cred că a costat în jur de 80.000 de euro.

115.000 scrie în declarația de avere depusă de Robert Negoiță în 2008.

Probabil. Nu mai știu exact prețul, dar, dacă vreți, vă ofer contractul. N-am niciun fel de problemă.

V-a făcut vreun discount?

Nu. Eu n-am negociat cu el cumpărarea respectivului apartament. Era o firmă care se ocupa de vânzarea apartamentelor. Robert Negoiță era trecut în toate actele respective.

În 2004, la scurt timp după ce-și cumpărase două garsoniere, Turcescu și-a cumpărat și un apartament minuscul, într-un bloc ridicat pe vremea lui Dej.

În 2004, la scurt timp după ce-și cumpărase două garsoniere, Turcescu și-a cumpărat și un apartament micuț, într-un bloc ridicat pe vremea lui Dej.

Faptul că nu aveau TVA le făcea să fie mai ieftine decât nivelul pieței?

La vremea respectivă, nu am luat asta în calcul. Discuția despre TVA a pornit foarte târziu, dacă vă aduceți aminte, la ani de zile după ce am cumpărat eu apartamentul. Nu mă puneți în situația asta, că știam că vinde el fără TVA sau mai știu eu ce.

Chiar habar nu aveam că e o problemă cu TVA-ul legat de cumpărarea unor apartamente.

Dacă era vreo discuție în spațiul public și înțelegeam că e vreo problemă, probabil că mi-aș fi pus semne de întrebare. La vremea aceea, nu-și punea nimeni problema asta. Cred că așa vindeau apartamentele foarte mulți dezvoltatori.

Ați luat apartamentul ca să-l revindeți?

Nu. E singurul meu apartament cumpărat în blocuri noi, ridicate după 1990. Celelalte apartamente pe care le mai am în București sunt două garsoniere și un apartament mic, de vreo 60 de mp (n.r. – 44 de mp, scrie în cartea funciară), pe Bulevardul Basarabia, lângă Arena Națională.

Pe ăsta l-am cumpărat gândindu-mă că o să-l închiriez și o să câștig bani.

Rugat să răspundă și la alte întrebări legate de proprietățile sale din București, Robert Turcescu a refuzat invitația, invocând, mai întâi, teama că declarațiile îi vor fi răstălmăcite; mai apoi spunând că e vorba de investiții private, care țin de viața sa personală.  

Ionuț Stănescu
A contribuit Ana Poenariu

Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!