RISE #2015

Subiectul afacerilor ilegale cu păduri ne-a preocupat constant anul trecut. Printre munți despăduriți, reporterii RISE au descoperit retrocedări frauduloase, contrabandă cu lemn, rețele de trafic de influență, grupări de crimă organizată, carteluri monopoliste –  totul sub ochiul tolerant al mai multor guverne.

Nu e ușor, n-am terminat încă, dar nu suntem singuri. Le mulțumim, deci, pentru ajutorul dat activiștilor de mediu dedicați și studenților inimoși de la facultățile de jurnalism din Cluj și București. La fel, colegilor de la publicația germană Die Welt.

Ce-am aflat, v-am spus aici:

Bani germani pentru păduri obținute ilegal

Pădurile Harvard, vândute via Suedia către angajați din România

Păduri traficate, drepturi fictive și multă corupție

Rețeaua Schweighofer: cine a tăiat și cât a câștigat

În paralel, am urmărit și interesele celor din spatele afacerii Roșia Montană:

Cum a intrat acționarul Roșia Montană în vizorul FBI

Apoi, în cadrul unui proiect global în care RISE a colaborat cu The International Consortium of Investigative Journalists, am publicat o serie de materiale despre conturile secrete din Elveția ale unor politicieni și afaceriști controversați,:

#SwissLeaks: Conturile secrete ale lui Viorel Hrebenciuc din Elveția

#SwissLeaks: Foști demnitari și afaceriști pe lista conturilor secrete

În paralel, doi reporterii RISE s-au înfiltrat în crima organizată românească din Danemarca unde, împreună cu jurnaliștii de la Ekstra Bladet, am pornit la Vânătoare de hoți

Averea lui Klaus Johannis, președintele României, a ajuns subiect de investigație RISE:

Moștenirea din spatele averii imobiliare a lui Klaus Iohannis

Banii familiei Iohannis: rentele nedeclarate

Am descoperitt secretele periculoase din industria autohtonă de bere:

Industria secretă din spatele berii românești

Și am continuat cu o serie de articole despre Agenția pentru Protecția Consumatorului:

Protecția consumatorului apără supermarketurile

Spre final de an, am încercat să aflăm cât mai multe despre tragedia #Colectiv:

Bacteriile secrete

RISE a investigat și afacerile clanului Aliyev la București, Amintim că regimul dictatorial din Azerbaidjan a închis-o abuziv pe colega și prietena noastră, Khadija Ismaiylova.

Celula azeră din București: banii dinastiei Aliyev

Anul trecut, dezvăluirile RISE i-au mai vizat pe Dan Voiculescu, Elena Udrea, Mihai Tănăsescu, Ion Chiriță – călăul arborilor din parcul Tineretului, afaceristul Stelian Gheorghe, antrenorul italian de fotbal Fabio Capello sau interlopi bulgari care au fraudat statul român.

Site-ul nostru a fost echipat cu RISE Leaks, o platformă care vă protejează identitatea atunci când ne furnizați informații și documente. Am încercat permanent să inovăm, adăugând mai multă infografie și animație articolelor noastre, dar și explorând noi tehnici de documentare pe teren.

În 2015, echipa RISE a crescut, iar în 2016 veți viziona mai multe filme documentare produse de RISE în parteneriat cu Organized Crime and Corruption Reporting Project.

2015 a consemnat și lansarea RISE Moldova, organizație care a devenit deja reper, peste Prut, pentru jurnalismul de investigație.

Ați fost alături de noi în 2015 și vă mulțumim.

La mulți ani!