Negustor de fructe, pericol pentru siguranța națională

În ultimii trei ani, turcul Cem Berger, 39 de ani, a fost căutat de lichidatori, anchetat de procurori și monitorizat de serviciile de informații. Și-a lichidat pe rând firmele pe care le-a patronat, rămânând doar administratorul unei afaceri deținute de un conațional de-al său, întemnițat pentru tentativă de omor și pentru evaziune fiscală. Ambii provin din regiunea turcă Hatay, situată la granița cu Siria. Turcii din această provincie au dominat în ultimii zece ani piața de legume și fructe din România.

Peste 70 la sută din importurile de fructe și legume din România au fost controlate în ultimii zece ani de afaceriștii turci din provincia Hatay. Foto: Octav Ganea/ Mediafax Foto Mediafaxfoto

Peste 70 la sută din importurile de fructe și legume din România au fost controlate în ultimii zece ani de afaceriștii turci din provincia Hatay. Foto: Octav Ganea / Mediafax Foto

DOSAR SECRET. Cem Berger a locuit la București, în ultimele două decenii, în baza unui permis de ședere temporară. Apoi, el a cerut însă să rămână permanent aici. Fără succes. Solicitarea i-a fost respinsă toamna trecută din cauza unui raport al SRI, care l-a catalogat drept un „pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.” Datele strânse de SRI nu au fost dezvăluite nici publicului, nici avocaților, fiind clasificate ca strict secrete. Informațiile au fost consultate doar de judecătorii care au analizat cazul și i-au respins cererea, pe 29 octombrie 2014. I s-a permis, totuși, să rămână temporar în România.

Cem Berger ne-a declarat că nu știa de raportul SRI: „Este adevărat că am făcut o cerere pentru domiciliul permanent. Am considerat că îndeplinesc toate condițiile. Sunt de mulți ani aici, sunt căsătorit cu o româncă, am doi copii botezați aici. Dumneavoastră nu ați fi făcut la fel dacă erați în locul meu? Nu știam de raportul SRI, știam doar că mi s-a respins și am așteptat împreună cu doamna avocat să treacă termenul ca să mai pot face o cerere. Lucru pe care îl voi face cu siguranță. O să fac din nou demersuri pentru că eu consider că merit”.

RISE Project a analizat trecutul afaceristului pe care procurorii îl acuză că a dezvoltat o amplă rețea de evaziune fiscală la marginea Capitalei, folosindu-se de interpuși din Macedonia și din România.

ACUZAT DE FRAUDE. Cem Berger mai este cercetat de aproape trei ani pentru 11 infracțiuni de evaziune fiscală. Investigațiile împotriva lui au fost începute de procurorii din Ilfov, care au cerut și arestarea turcului în 2012. Ulterior, cazul său a fost preluat de DNA.

Procurorii l-au pus sub acuzare pentru firmele fantomă pe care le-ar fi coordonat prin interpuși. Anchetatorii susțin că, la percheziții, au găsit documentele contabile și actele de înfiinţare ale unor companii implicate într-o rețea de fraude fiscale: „Toate societăţile fantomă erau înfiinţate de cetăţeni macedonieni care veneau în ţară doar pentru o perioadă scurtă de timp pentru întocmirea actelor de înfiinţare şi pentru a efectua două, trei achiziţii. Apoi, macedonienii plecau din România, ca să nu poată fi trași la răspundere”.

Procurorii au calculat, în primă fază, că afaceristul turc a provocat României o pagubă de aproximativ 15, 5 milioane de lei, adică peste 3,5 milioane de euro.

Cem Berger ne-a declarat: “Da, dosarul penal mă afectează, dar nu am fugit niciodată. De fiecare dată când am fost chemat m-am prezentat. Nu cunosc ca respingerea domiciliului permanent să aibă legătură cu dosarul penal”.

O altă firmă înființată de turc a intrat în incapacitate de plată, iar lichidatorul afacerii susține că i-a fost imposibil să îl găsească pe proprietar: “Nu se poate vorbi cu domnul Berger. Am două numere de telefon dar nu pot da de el, nu am nicio evidență contabilă. Cel mai probabil o să facem și o acțiune de atragere a răspunderii sale ca administrator pentru insolvența Berger RZC Impex”. La această firmă nu există încă o situație finală cu datoriile pe care firma turcului le are către stat sau furnizori.

Cem a fost implicat, de-a lungul anilor, în șase companii din București și din Ilfov. În unele dintre el, turcul a fost asociat cu alți conaționali de-ai săi din regiunea Hatay, aproape de granița cu Siria, de unde au venit în România sute de afaceriști turci implicați la noi în afaceri cu legume și în urma cărora au lăsat datorii de sute de milioane de euro.

Astăzi, Cem a rămas doar administrator al unei firme.

REGLĂRI DE CONTURI. Firma pe care o conduce acum Cem Berger aparține unui alt turc, tot din regiunea Hatay, Yilmaz Ozden, 39 de ani. Acesta din urmă a fost condamnat în România pentru tentativă de omor și pentru evaziune fiscală. Ozden a fost implicat, în 2007, într-un conflict sângeros cu o altă grupare influentă din Samandag, regiunea Hatay, familia Pașa. Atunci, Yilmaz Ozden l-a atacat cu un cuțit pe amicul său din copilărie, Murat Pașa, reproșându-i faptul că nu îi achitase o datorie de 50.000 de euro.

Ozden avea la acel moment mai multe firme, în una dintre ele fiind asociat și cu Cem Berger. Cei doi au apelat la angajații unui cabinet de avocatură din București, pe la care au trecut mai mulți turci din zona Hatay ca să-și plaseze afacerile pe numele unor interpuși din Irak sau Egipt. (Detalii AICI).

CITIȚI ȘI

SULTANII PIEȚELOR

INTERPUȘII AL QAEDA DIN ROMÂNIA: FRAUDE ȘI IDENTITĂȚI FURATE

Cristi Ciupercă