Contractul lui Pițurcă cu arabii, negociat de un condamnat

Afaceristul iordanian Bani Mustafa Akram a devenit intermediarul cluburilor arabe de fotbal în negocierile cu Victor Pițurcă, cu Steaua București și cu echipa lui Hagi după ce a fost condamnat în 2013 pentru acte de corupție la București.

Iordanianul este acum judecat într-un alt caz de corupție aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Akram a avut vineri, 23 ianuarie, termen în dosarul „Portul Constanța” în care este acuzat că a dat mită și a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, alături de vameși și demnitari ai statului român.

Cu doar o lună mai devreme, în preajma Crăciunului 2014, arabul a fost împuternicit de clubul de fotbal Al Dhafra din Emirate să negocieze transferul fotbalistului Alexandru Mitriță de la Viitorul Constanța, echipă patronată de Gheorghe Hagi. Ziariștii sportivi susțin că iordanianul Akram a fost implicat și în transferurile altor fotbaliști de top din prima ligă, dar și în plecarea staff-ului echipei naționale la echipa Al Ittihad.

 

Bani Mustafa Akram (dreapta) și Eugen Neagoe (mijloc), secundul lui Pițurcă, după o nouă rundă de negocieri pe 10 septembrie 2014, la prima ofertă a echipei arabe. Mediafax Foto/ Alexandru Hojda

Bani Mustafa Akram (dreapta) și Eugen Neagoe (mijloc), secundul lui Pițurcă, după o nouă rundă de negocieri cu Al Ittihad pe 10 septembrie 2014/Mediafax Foto/ Alexandru Hojda

RISE Project a investigat afacerile iordanianului din România la începutul lui 2013 înainte ca acesta să fie reținut într-un dosar de dare de mită. Akram, 42 de ani, era monitorizat de procurorii DNA încă din 2009, fiind suspectat că e un pion important în rețeaua evazionistă a clanurilor turce din piața de legume și fructe. În întâlnirile cu reporterii RISE, iordanianul a negat că ar avea o relație specială cu Șahin Yuksek, unul dintre liderii clanurilor turce. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2013, Akram și Yuksek au fost reținuți de DNA pentru corupție. Iordanianul a încercat să-l mituiască cu 40 de mii de euro pe un înalt funcționar al Fiscului, acționând ca intermediar al lui Șahin Yuksek. Mita avea un dublu scop: Fiscul să fie mai aspru cu concurența și mai blând cu firmele lui Șahin Yuksek. În final, Șahin Yuksek a fost condamnat la doi ani și jumătate cu suspendare pentru dare de mită, după ce a fost denunțat chiar de funcționarul statului. Akram a primit mai puțin, șase luni cu suspendare, pentru că a colaborat cu anchetatorii. (Detalii, AICI).

Akram și clanul Yuksek au mai avut un punct comun: ei au fost clienții unei rețele de trafic de migranți prin intermediul căreia mai mulți irakieni conectați la Al Qaeda au intrat fraudulos în România și apoi au fost plasați în sute de firme cu datorii la stat. Atât iordanianul cât și turcii au cedat firme către un irakian care folosea în preluarea afacerilor românești un pașaport furat din Suedia. (Detalii, AICI și AICI).

“Sunt plătit de cluburile de afară”

Iordanianul Akram Mustafa Naser Bani, intermediar vamal, condamnat pentru corupție. Foto: RISE Project

Iordanianul la o întâlnire cu reporterii RISE. Foto: RISE Project

În prezent, Akram este judecat în dosarul „Portul Constanța”, fiind acuzat că a dat mită unor vameși și a făcut parte dintr-un grup infracțional implicat în operațiuni de import-export. Iordanianul a fost trimis în judecată, în aprilie 2012, împreună cu senatorul Mircea Baniaș, cu secretarul general al Ministerului de Interne, Laurențiu Mironescu și cu șeful Portului Constanța, Eugen Bogatu – acuzat că era liderul grupului, dar și cu un acționar al clubului de fotbal Progresul București.

Akram a fost încă de la debutul anchetei DNA singurul care a recunoscut o bună parte din acuzațiile formulate de procurori împotriva sa. El și-a justificat banii pe care îi oferea drept mită prin faptul că fără astfel de practici nu putea rezista în afacerile din Portul Constanța. Pe lista inculpaților mai figurau vameși și reprezentanții unor firme care activau în zona Portului. (Detalii, AICI)

Vineri, 23 ianuarie, iordanianul a fost prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde avea programat un nou termen în dosarul de corupție. Cu acest prilej, Akram ne-a declarat că se ocupă de mai mult timp de intermedierea transferurilor fotbaliștilor, dar a refuzat să ofere mai multe detalii: “Da, mă ocup de intermediere de ceva timp. Eu cunosc multă lume și așa am ajuns în aceste negocieri. Nu am nicio treabă cu cluburile de aici. Eu sunt plătit de cluburile de afară”.

Oferta clubului din Emirate pentru fotbalistul lui Gheorghe Hagi. Akram era împuternicit să negocieze delatiile transferului. Sursa: gsp.ro

Oferta clubului din Emirate pentru fotbalistul lui Gheorghe Hagi. Akram era împuternicit să negocieze delatiile transferului. Sursa: gsp.ro

Numele său figurează ca negociator într-o ofertă pe care clubul Al Dhafra a trimis-o chiar înainte de Crăciun clubului Viitorul Constanța, potrivit Gazetei Sporturilor. Akram nu are licență de impresar sau agent FIFA, potrivit site-ului FRF, dar el poartă negocieri direct din partea cluburilor arabe, fiind rezident la București de mai mulți ani.

De altfel, ziariștii sportivi au arătat că, în ultimul an, iordanianul a mai fost implicat în negocierile pentru mai mulți jucători de la Steaua București, dar și în plecarea selecționerului Victor Pițurcă la clubul arab Al Ittihad, după mai multe runde de negocieri. Echipa arabă a făcut prima ofertă în septembrie, dar contractul a fost finalizat după mai bine de o lună.

Alți doi fotbalisti de la clubul Steaua București, Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala, l-au urmat pe Victor Pițurcă în această iarnă la Al Ittihad.

Cristi Ciupercă