Autoritățile au descoperit offshore-urile înființate de Codruț Marta

Codruț Marta și complicii săi și-au ascuns banii în Insulele Virgine Britanice

Codruț Marta și complicii săi și-au ascuns banii în Insulele Virgine Britanice

Printre documentele aflate pe masa judecătorului american care se va pronunța în privința extrădării soților Radu și Diana Nemeș în România se află și un referat întocmit pe 15 octombrie 2012 de către  procurorii DNA. Cei doi, Gheorghe Popovici și Dan Badea, se ocupă de dosarul Blejnar – Marta și au făcut pentru colegii lor americani un istoric al dosarului penal din România.

Reamintim că, potrivit procurorilor români, soții Nemeș sunt acuzați, alături de Codruț Marta, șeful de cabinet al fostului președinte al ANAF, Sorin Blejnar, de evaziune fiscală în valoare de mai bine de 50 de milioane de euro, fraudă rezultată din operațiuni ilegale cu produse petroliere.

Înscrisul  trimis americanilor dezvăluie, printre altele, și faptul că autoritățile judiciare din România au descoperit trei societăți de tip offshore înființate de fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruț Marta.

„În activitățile specifice s-a efectuat o percheziție la domiciliul lui Marta Codruț Alexandru împrejurare în care au fost descoperite documente care atestă că Marta Codruț Alexandru a înființat Corvallys Investments Ltd (denumire asemănătoare cu Corralys Investment Ltd) urmată de înființarea Mainard Investment Ltd, Mainard Holdings Ltd, toate cu sediul în BVI cu conturi deschise la Barclays și Crystal World Wide din Insulele Virgine”, arată procurorii români în referatul trimis autorităților americane. Corralys Investment Ltd la care se face referire în documentul amintit este un alt offshore controlat de către soții Nemeș. Această firmă a fost folosită pentru transferul a milioane de dolari în Statele Unite.

Varianta în română a documentului remis americanilor unde sunt prezentate offshore-urile lui Marta

Varianta în română a documentului remis americanilor unde sunt prezentate offshore-urile lui Marta

În ceea ce privește relațiile dintre Codruț Marta și fostul său șef de la ANAF, Sorin Blejnar, în același referat, procurorii DNA punctează: „Investigațiile noastre nu au putut documenta în totalitate relațiile financiare sau de afaceri dintre Marta Codruț Alexandru, Sorin Blejnar și cuplul Nemeș Radu și Nemeș Diana Marina, dat fiind că primii, fiind foști funcționari de rang înalt ai fiscului, cunoșteau posibilitățile de lucru ale organelor judiciare și prin urmare toate tranzacțiile dintre ei au evitat să se consume pe teritoriul României sau Uniunii Europene”.

Pe de altă parte, investigația continuată de autoritățile americane arată și că o parte din banii folosiți pentru cumpărarea unor proprietăți în SUA provine din vânzarea unei ambarcațiuni de lux  dar și că o sumă de bani a fost trimisă în SUA de către un complice din România al soților Nemeș.

O parte din banii furați s-ar fi dus pe ambarcațiuni de lux

O parte din banii furați s-ar fi dus pe ambarcațiuni de lux

Mai multe despre acest caz aici: Buncărul, aurul și moldovenii