Scandalul “Tombola Câstigătorilor”

În 2009, fiii lui Petre Paul Țârdea, Andrei și Bogdan, au demarat la televiziunea publică din România o altă emisiune-concurs: “Tombola câștigătorilor”, difuzată de TVR 2. Afacerea s-a derulat cu sprijinul a două instituţii de stat: TVR şi Loteria Română – prin intermediul căreia au fost vândute biletele de concurs. Emisiunea era produsă de firma Oxigen Company SRL ai cărei asociații majoritari sunt Andrei și Bogdan Țârdea. Partener minoritar e Gelu Octavian Uglean – fiul lui Gheorghe Uglean, fost președinte al Curtii Supreme de Justitie. Emisiunea a fost scoasă de pe post la doar două luni după lansare. În scurt timp, mai mulți dintre artiștii implicați în show au reclamat public, în presa de la București, faptul că frații Țârdea nu și-au onorat obligațiile de plată.