NOUĂ AVIOANE CU MĂȘTI

Producătorul de armament al statului a închiriat avioane private ca să aducă măști din Vietnam, în timp ce aeronavele noastre militare transportau ieftin măști pentru companii private.

Primele avioane închiriate au fost însă tot militare, dar ale Armatei Ucrainene. Aduse în țară acum un an, măștile stau nefolosite într-un depozit de lângă București.

Doar transportul lor ne-a costat 5,3 milioane dolari.

Costurile au fost suportate de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). 

Cei care au decis afacerea propun acum o soluție de avarie: Ministerul Energiei să renunțe la banii din profitul SAPE, printr-o compensare netransparentă, și să primească măști ca dividende. 

Decontul? Peste 30 de milioane de dolari.

Schema afacerii și corespondența între Hanoi și București arată cum am irosit, în plină criză sanitară, bani cât pentru un nou spital.

DECIDENȚII

Virgil Popescu, fostul ministru al Economiei. A aprobat anul trecut achiziția unei cantități-record de măști din Vietnam. A schimbat, peste noapte, obiectul de activitate al unei companii cu profil energetic, SAPE, ca să cumpere măștile, dar apoi a mandatat o altă companie din subordine- Romarm- să le achiziționeze și să se ocupe de transportul lor. Între timp, Virgil Popescu a fost numit ministrul Energiei. Popescu propune acum ca ministerul să primească măștile nefolosite ca dividende.

Gabriel Țuțu, șeful Romarm. Fost ofițer SRI, Țuțu a semnat contractele cu furnizorii și cu cei care au intermediat apoi transportul măștilor. Tot cu avioane militare ucrainene adusese din China și utilaje uzate pentru producția de măști la o fabrică de armament de lângă Târgoviște. După afacerea Vietnam, Țuțu a fost promovat în consiliul de supraveghere al companiei SAPE, cea care suportase costurile de achiziție și transport.

 

DEPOZITUL DIN TABLĂ

Pe un câmp, la aproape doi kilometri de aeroportul Otopeni, într-o hală împrejmuită cu sârmă ghimpată, sunt ascunse măști de protecție care ne-au costat, până acum, peste 30 de milioane de dolari.

Cu acești bani, o companie de stat a cumpărat, în mai 2020, aproape 96 de milioane de măști de protecție și le-a adus în țară. 

Acum, la un an distanță, aproximativ 90 de milioane de măști au rămas în hala din tablă din Otopeni, generând costuri suplimentare de depozitare. Alte 5,2 milioane de măști au ajuns, între timp, la inspectoratele școlare, care le-au folosit pentru protecția elevilor la examenele naționale de anul trecut.

“Măștile sunt în continuare în depozitul meu din cauza birocrației”, ne spune Liviu Dragoș Rădulescu, proprietarul companiei Master Mind  care operează hala din Otopeni. Rădulescu refuză să ni le arate. Nu ne spune nici cât încasează pentru depozitare: “Am un contract de confidențialitate și fără acordul proprietarilor nu pot să vă dau detalii”.

Susține însă că primește mai puțin decât încasează de obicei pentru astfel de servicii și că nu este nimic în neregulă cu măștile care au rămas în depozitul său: “Am avut controale cam de la toate autoritățile, inclusiv Poliție. În 20 de ani, n-am avut atâtea controale câte am avut în trei luni”.

Am aflat locația depozitului când încercam să găsim răspunsul la o întrebare simplă: de ce a cumpărat statul o cantitate mare de măști fără să le mai folosească apoi?

Nimeni n-a luat nicio măsură nici după ce Hotnews a publicat, pe 22 ianuarie 2021, informația că măștile zac nefolosite într-un antrepozit vamal, după jumătate de an de la achiziție.

În schimb, acum câteva zile, pe 18 mai 2021, Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a criticat faptul că alte 11 milioane de măști cumpărate tot acum un an, când era premier, stau în continuare nefolosite, deși fuseseră cumpărate de Ministerul Sănătății pentru persoanele defavorizate.

Ludovic Orban nu a menționat însă nimic despre cantitatea de peste opt ori mai mare din depozitul de la Otopeni, cu toate că și aceste măști au fost achiziționate tot în timpul mandatului său de premier.

Cum s-a ajuns aici?

Lentoarea achiziției a făcut ca între momentul în care o companie controlată anul trecut de Ministerul Economiei a decis să cumpere măștile și cel în care ele au sosit în țară să treacă o lună și jumătate. Prețul scăzuse între timp, iar compania statului a rămas cu ele în brațe, pentru că nu-și mai acoperea costurile de achiziție, operare și transport. În schimb, au câștigat companiile din lanțul de furnizare.

MĂȘTI ÎN NATURĂ

Chiar în aceste zile, Ministerul Energiei propune o soluție de avarie ca să scape de măștile din depozit: măști în loc de dividende.

Practic, Ministerul Energiei vrea să primească în natură o parte din dividendele Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). Ca acționar, ministerul are de încasat de la SAPE dividende de aproape 331 de milioane de lei pe anul 2020. Doar că o parte din profit urmează să fie distribuit sub formă de măști de protecție, potrivit documentelor obținute de RISE Project. Suma la care vrea ministerul să renunțe este de maxim 142 de milioane de lei  (aproape 35 de milioane de dolari).

Compensarea este menționată doar în nota de fundamentare care însoțește proiectul de buget al SAPE pe 2021, astfel că detaliile aranjamentului financiar nu sunt publice. Proiectul a fost aprobat deja de Virgil Popescu, ministrul Energiei, dar s-a blocat, deocamdată, la Ministerul Finanțelor, care, potrivit informațiilor noastre, nu este de acord cu plata în natură.

Decontul netransparent ar detensiona practic bugetul SAPE, care nu poate să vândă măștile sub costul de achiziție și nici să le doneze. În schimb, Ministerul Energiei le poate distribui cum dorește, inclusiv să le doneze, susțin experții consultați.

Virgil Popescu a aprobat și achiziția măștilor anul trecut. Atunci conducea Ministerul Economiei, în portofoliul căruia se afla  SAPE. Nu a răspuns solicitărilor RISE pe marginea acestei afaceri.

Primele măști au fost aduse din Vietnam cu avioane militare ucrainene, pe filiera unei companii elvețiene cu acționari secreți.

Doar transportul ne-a costat peste 5 milioane de dolari. Corespondența din acele zile între Hanoi și București, obținută de RISE Project, arată cum am pierdut 42 de zile până la achiziția măștilor.

CORESPONDENȚA

Încă din 26 februarie 2020, Luiza Gîrleanu, consilier economic la Ambasada României de la Hanoi (Republica Socialistă Vietnam), anunță  la București că a găsit un producător care poate furniza măști la un preț de 0.3 dolari (1.33 lei la acel moment).

Stocurile erau goale și la Hanoi așa că livrarea putea începe abia pe 16 martie. Criza sanitară se întinsese pe tot globul, iar statele începuseră o cursă contracronometru ca să obțină rapid echipamente de protecție.

Pe 31 martie, Luiza Gîrleanu solicită de la București o listă cu cantitățile de materiale medicale necesare în lupta cu noul coronavirus. Avusese o discuție promițătoare cu un director din Ministerul vietnamez al Industriei și Comerțului.

La București, achizițiile se făceau deja centralizat, pe bani mulți, prin alte două structuri ale statului: Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), aflat în curtea Ministerului Finanțelor, și, respectiv, compania națională UNIFARM, controlată de Ministerul Sănătății.

Dar Ministerul Economiei decide totuși să intre pe cont propriu în comerțul cu măști. Are și un avantaj competitiv: coordonează rețeaua de consilieri comerciali din ambasadele noastre. Consilierii pot să ia pulsul în fiecare zi la fața locului. Pot afla astfel mai repede cine și cum vinde. Așa făcuse și Luiza Gîrleanu, care le semnalase șefilor de la București o ofertă încă la finalul lunii februarie.

Lucrurile se precipită, la centru, pe 1 aprilie 2020, când o companie din subordinea ministerului decide să-și completeze obiectul de activitate ca să facă și comerț cu măști. Compania se numește Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) și are obiectul muncii chiar în denumire. SAPE solicită completarea obiectului de activitate, iar ministrul economiei, Virgil Popescu, semnează ordinul de aprobare în aceeași zi.

Pe 3 aprilie, SAPE are deja dreptul să comercializeze articole medicale, după ce operase modificarea la Registrul Comerțului.

Apoi, timp de 42 de zile, niciun contract. Doar schimburi repetate de e-mailuri cu oferte de la producători.

De exemplu, pe 30 aprilie 2020, Ministerul Economiei mai primește din Vietnam o listă cu 18 producători de măști. Doar șase aveau certificările necesare pentru exportul în țările Uniunii Europene. 

Apoi, o companie vietnameză oferă pe 6 mai 2020 măști cu patru straturi la doar 0.085 dolari/bucata. Nu se întâmplă însă nimic.

Abia pe 8 mai 2020, Ministerul Economiei menționează într-un document intern necesarul de măști pe termen scurt: maxim 100 de milioane de măști.

Era o cantitate-record pentru acele zile. A fost depășită apoi doar de achiziția realizată de Ministerul Sănătății pentru persoanele defavorizate.

Doar că SAPE nu mai face importul, deși își schimbase peste noapte obiectul de activitate tocmai pentru comerțul cu măști.

Conducerea SAPE realizează brusc că nu are expertiza necesară să facă importul. Așa că apelează la Romarm, compania națională specializată în producția armamentului, aflată tot în portofoliul Ministerului Economiei.

Romarm primește astfel un mandat special să se ocupe de import.

Cum motivează conducerea SAPE schimbarea de plan? “Romarm deține o lungă tradiție în industria de apărare, materializată în experienţa de peste 75 de ani, activitate ce a presupus implicarea activă în domeniu tranzacțiilor economico-financiare internaţionale, la nivel guvernamental”.

Corespondența oficială alunecă ulterior în e-mailul privat al directorului Romarm, Gabriel Țuțu. Acesta îi scrie, pe 10 mai, consilierului economic din Vietnam, de pe e-mailul unei firme private în care este asociat. Țuțu o anunță astfel pe Gîrleanu că a primit sarcina să facă un import de măști din Vietnam și că a identificat un potențial furnizor din zona Hanoi.

 

Gabriel Țuțu îi cere ajutorul Luizei Gîrleanu pentru verificarea conformității și existenței fabricii de măști. „În acest sens avem deja aprobarea ministrului economiei, dl. Virgil Popescu”, îi transmite șeful Romarm. 

A doua zi, pe 12 mai 2020, chiar înainte să ieșim din starea de urgență, se parafează și contractul.

COMISIONUL

Romarm urma să încaseze și un comision de aproape 300 de mii de dolari pentru achiziția măștilor. Conform contractului de mandat, cealaltă companie subordonată ministerului, SAPE, trebuia să achite un comision de 1 la sută din valoarea mărfii.

În schimb, Romarm trebuia să răspundă și de calitatea măștilor, să le testeze și să se ocupe de birocrația tranzacțiilor. Contractul de achiziție cu furnizorul din Vietnam a fost semnat chiar în ziua în care compania Romarm a primit mandatul să se ocupe de import.

Pe 12 mai, SAPE s-a angajat să transfere cel mult 30 de milioane de dolari pentru maxim 100 de milioane de măști, în contul firmei Minh anh Medical Joint Stock Company. Măștile urmau să fie livrate până pe 20 iunie 2020.

Producătorul măștilor era însă o altă companie vietnameză: Orange Pharmaceutical Company Limited, care avea doar 3 angajați în martie 2020.

Printre altele, potrivit contractului, produsele urmau să fie însoțite de certificat de calitate CE, certificat ISO, certificat al materiilor prime utilizate și certificat de calitate al produselor finite.

Măștile au ajuns la București însoțite, printre altele, de un certificat de conformitate emis de QSA International Limited, o companie londoneză înregistrată de un indian la o adresă unde mai sunt alte 35 de mii de firme.

După primele două transporturi de măști, Luiza Gîrleanu le transmitea oficialilor din România că „niciun producător de măști medicale clasa I din Vietnam, și probabil din toată ASIA, nu are certificări din partea unor organisme notificate UE, atâta timp cât directivele nu o solicită. Aceștia dețin în schimb certificate eliberate de terțe părți, precum QSA”.

Certificatul emis de QSA International menționează că producătorul plasează marcajul CE pe cutiile cu măști pe propria responsabilitate.

Din 25 mai 2020, măștile produse de Orange Pharmaceutical apar oficial în baza de date a Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), la solicitarea Romarm. Înregistrarea s-a făcut după o cerere depusă la ANMDM cu câteva zile înainte.

Cererea trebuia să fie însoțită și de un certificat emis de un organism notificat. Organismele notificate sunt companii desemnate de țările Uniunii Europene să evalueze conformitatea produselor înainte de a fi introduse pe piață. QSA International LTD nu apare în baza de date europeană a acestor entități.

Am obținut câteva măști cumpărate de Romarm anul trecut și le-am testat la Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare din MApN. Specialiștii laboratorului susțin că eșantioanele au trecut proba eficienței în filtrarea bacteriană și a respirabilității și au concluzionat că sunt conforme.

CINE A CÂȘTIGAT

Primele transporturi cu măști au fost intermediate de Allodium SA, o companie elvețiană cu un capital social de aproape 110 mii dolari. A primit 1,75 milioane de dolari de la Romarm pentru cinci zboruri din Vietnam, cu un IL-76MD, avion militar fabricat în Rusia.

Singurele avioane de acest tip care au aterizat la Otopeni, în mai 2020, sunt deținute de Forțele Aeriene Ucrainene, conform informațiilor obținute de RISE Project de la www.flightradar24.com. Allodium a adus astfel aproape 100 de tone de măști.

Cu o lună înainte, Allodium mai asigurase un transport pentru Romarm. Încasase atunci peste 370 de mii de dolari pentru transportul din China al unor utilaje de fabricat măști cumpărate tot de Romarm. Echipamentele au aterizat la București tot cu un avion al Forțelor Aeriene Ucrainene, dar s-au defectat la scurt timp după ce fuseseră instalate la Uzina de Produse Speciale Dragomirești. (RISE a prezentat afacerea AICI.)

În schimb, Forțele Aeriene Române aduceau atunci măști pentru Romwine&Cofee SRL,  o firmă care își asumase transportul cu avioane private.  În schimb, banii pentru transport au fost suportați de Departamentul pentru Situații de Urgență, beneficiarul măștilor, care solicitase și sprijinul logistic al Forțelor Aeriene. Detaliul reiese dintr-un raport al Curții de Conturi care a verificat gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență. 

Am întrebat Ministerul Apărării Naționale dacă a primit anul trecut și vreo solicitare pentru transportul măștilor din Vietnam.

Răspunsul? “La nivelul structurilor MApN cu atribuții în domeniu nu a fost primită vreo solicitare de sprijin pentru efectuarea unui transport de materiale de uz medical din Vietnam.”

Alte companii private care au făcut transporturi aeriene pe ruta România – China, comparabilă ca distanță cu Vietnam, au contractat zboruri la prețuri mult mai mici, în primele luni de pandemie, potrivit documentelor văzute de reporterii RISE.

Romarm a încetat colaborarea cu compania elvețiană Allodium după cinci zboruri. Motivul? Avionul militar din Ucraina, contractat prin compania elvețiană, nu era potrivit pentru volumul de marfă.

Cele cinci zboruri au fost aprobate de Gabriel Țuțu, directorul Romarm.

Între timp, Țuțu a fost numit și membru în consiliului de supraveghere din SAPE, exact compania care-l mandatase să facă importul de măști din Vietnam. Nu ne-a mai răspuns pe marginea acestui subiect, dar anul trecut, când documentam transportul utilajelor din China pentru uzina din Dragomirești, l-am întrebat și despre afacerea Vietnam.

Gabriel Țuțu ne prezenta atunci o altă variantă decât cea care reiese acum din corespondența oficială. Cum că intrase în contact cu compania vietnameză prin intermediul consilierului economic al ambasadei noastre, deși el îi scrisese Luizei Gîrleanu că a identificat un furnizor și că o roagă să-l verifice.

Șeful Romarm ne mai explica și că discuțiile finale s-au purtat la nivel înalt: “Domnul Ministru (n.r. Virgil Popescu) l-a sunat pe ministrul Industriilor din Vietnam să ceară confirmarea despre aceste două firme (n.r un institut public din Vietnam și, respectiv, firma Minh anh Medical). Ministrul Industriilor a comunicat ulterior că firma există, că produce și că e de încredere. Mai departe, cine sunt ăia, sincer, mă depășește”. 

L-am întrebat și cum au fost aduse măștile:

“În primă fază le-am făcut cu compania Ministerului Apărării din Ucraina cu care am adus și utilajele, după care, pentru că s-a mai liniștit treaba am apelat la SLS Cargo să ne furnizeze avioane de mari capacități că în astea intra puțin (n.r. măști). Am luat Boeing 747-400, după care Boeing 747-800”.

SLS Cargo a preluat din zbor transportul din alt motiv. Ne-a fost confirmat chiar de șeful companiei, Mihai Stoica: “Noi am ajuns să facem operare în primă fază în Vietnam, și după aceea am preluat zborurile pentru că acele aeronave ucrainene cu care ei au început nu erau capabile să facă acest proiect în termenii pe care ei îi voiau probabil”.

Stoica își mai amintește că unul dintre avioanele ucrainene s-a stricat pe aeroportul din Otopeni și atunci compania statului i-a cerut oferte de zbor. Le-a recomandat avioane de tip Boeing 747: “Practic noi în acest avion încărcam cât încărcau ei în patru avioane din acelea mici cu care făceau inițial transportul”.

De ce a ales Romarm avioanele din Ucraina? Gabriel Țuțu susține că a fost solicitat de ministrul Virgil Popescu să rezolve problema transportului:

“Nu se înțelegeau cum să le aducă, de unde să le ia, cum să le transporte. Și-atunci pentru că eu deja făceam chestia asta cu avionul de la MAPN-ul ucrainean pe utilajele noastre și materia primă pe care am adus-o, domnul ministru mi-a zis: «bă, du-te și ocupă-te tu, că ăștia nu sunt în stare să aducă măștile. Și m-am ocupat eu»”.

În final, Allodium a primit 1,75 milioane de dolari pentru cinci zboruri. Suma nu a inclus taxele de aeroport, cazarea echipajului sau taxe pentru întârzieri de încărcare sau descărcare. Ultimul transport pe filiera Allodium a aterizat, pe 27 mai 2020, pe aeroportul Otopeni. 

Nici după ce a încetat colaborarea cu compania elvețiană, Romarm nu a solicitat sprijinul MApN, căruia îi livrează produse militare. În schimb, SLS Cargo Bulgaria a încasat alte 3,5 milioane de dolari pentru patru zboruri pe ruta Hanoi – Otopeni.

Banii încasați pentru transport depășesc încasările companiei bulgare din tot anul 2019.

 

Mihai Stoica, care coordonează filiala bulgară, susține însă că Romarm a economist bani apelând la el:

 “Chiar au făcut un saving (economie), din calculele noastre, de cel puțin 2- 2,5 milioane de dolari”.

L-am întrebat de ce totuși n-a folosit compania de la București, ci filiala din statul vecin pentru transportul măștilor?

Ne-a explicat că reprezentanții SAPE au cerut să facă plățile direct în valută pentru că aveau deja bani schimbați și ar fi pierdut prea mult să facă din nou transferul în lei: “Ne-au solicitat pentru a nu mai face schimbul acela valutar, să acceptăm să plătească către o firmă din grup. Singurele firme din grup pe care noi le avem, eu sunt administrator, sunt în Bulgaria și Italia(…) Ei au zis ok, facturați-ne de pe Bulgaria”.

 

Pe filiera bulgară, măștile au ajuns tot în depozitele din Otopeni ale companiei Master Mind SRL. Acolo sunt și astăzi.

În termeni tehnici, măștile sunt într-un antrepozit vamal.

Astfel, potrivit șefului Romarm, măștile au scăpat de taxe:

“Ele sunt băgate în antrepozitul vamal tocmai pentru că există acea directivă europeană care spune că utilizatorul final al măștilor și produselor medicale pentru combatere este scutit de TVA și de taxe vamale. Și-atunci  acest antrepozit vamal, tocmai asta e menirea lui. Având în vedere că SAPE și-a propus să vândă ministerului Educației, care e utilizator final, și ministerului Sănătății, care iarăși e utilizator final, atunci s-a mers pe varianta în care aceste ministere își importă aceste produse din antrepozit și nu mai plătesc TVA și taxe vamale.”

Dar măștile n-au mai ajuns la Ministerul Sănătății. A cumpărat doar Ministerul Educației 5,2 milioane de bucăți.

 

Contractul pentru depozitare nu menționează suma pe care compania statului trebuie să o plătească, ci are anexată doar o listă de prețuri pentru mai multe tipuri de servicii.

Separat, Romarm a mai încheiat, în numele SAPE, un contract de servicii de handling la sol, adică pentru manipularea mărfurilor. De operațiune s-a ocupat Uplift Airport Services SRL- controlată de Marius Puiu, fost acționar Blue Air.

Calculele arată că Uplift a încasat aproape 400.000 de dolari pentru serviciile prestate. 

Cătălin Ilie, reprezentantul companiei în contractul cu SAPE, ne-a precizat că serviciile au fost prestate de parteneri locali: “Dânșii (SAPE și Romarm) nu au făcut transporturi înainte și trebuiau să ia legătura cu niște agenți de acolo (din Vietnam). Noi am luat legătura cu niște agenți care erau partenerii noștri să ne asigure serviciile de încărcare-descărcare, screening la marfă, depozitare și așa mai departe acolo și ne-au bugetat pe operațiune o sumă, de 25 de mii de dolari. La sfârșit, după ce se termina operațiunea, ei ne trimiteau factura finală cu suma exactă în funcție de cantitatea tranzitată și încărcată în avion. Noi am preluat costurile astea și le-am refacturat în oglindă mai departe la SAPE. Adică nu am făcut o afacere sau un centru de profit din asta”.

CUM COMBATE STATUL SPECULA

Unul dintre motivele pentru care compania cu profil energetic susține că a intrat în comerțul cu măști a fost combaterea speculei de la începutul pandemiei. Așa reiese dintr-un răspuns pe care ni l-a trimis conducerea SAPE: „(Compania) s-a implicat activ în procesul de asigurare în România a produselor destinate prevenirii și combaterii COVID 19 cu scopul de a echilibra piața acestor produse și de a diminua acțiunile comerciale speculative în situație de criză ”.

SAPE a combătut însă specula vânzând mai scump decât comercianții privați. A livrat, pe 28 mai 2020, aproape 5,2 milioane de măști către Ministerul Educației, care încheiase un acord-cadru cu mai multe companii.

Prețul oferit de SAPE  a fost depășit doar de o altă companie de stat, Unifarm, ale cărei achiziții cu măști sunt analizate acum de judecători pentru fapte de corupție. (DETALII, AICI)

 

---

Ana POENARIU

Au contribuit: Ioana MOLDOVEANU, Valeriya Egoshyna (“Schemes” project RFE/RL)

Editor: Daniel Bojin

Articolul face parte din proiectul „Platforma Beneficiarilor COVID”, derulat în cadrul burselor pentru jurnalism ale Universității Stanford din Statele Unite (John S. Knight Fellowships și Big Local News, finanțate de Google News Intiative).

Articolul a fost parțial susținut în cadrul proiectului “Demanding transparency in times of crisis: joint action from CSOs & journalists” finanțat de The Black Sea Trust for Regional Cooperation (a project of the German Marshall Fund)

Articolul a fost parțial finanțat de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România, care nu este responsabilă pentru conținutul materialului. Opiniile exprimate sunt exclusiv ale autorilor. Acestea nu le reflectă obligatoriu pe cele ale Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate.

---